Marcel Ciolacu: Ludovic Orban l-a chemat pe Klaus Iohannis să prezideze eșecul guvernării PNL. Sunt dispuși să sacrifice tot pentru o mână de voturi

Publicat: 05 11. 2020, 20:58
FOTO: Facebook: Marcel Ciolacu

Liderul social – democraților,Marcel Ciolacu, a postat un mesaj pe contul de Facebook, la scurt timp după ce șeful statului, Klaus Iohannis, a prezidat ședința de Guvern din cursul serii de joi, 5 noiembrie.

Șeful PSD acuză guvernul Orban că l-ar fi chemat pe Iohannis la Palatul Victoria pentru a prezista „eșecul guvernării PNL”:

„După ce a pierdut lupta cu pandemia, Orban l-a chemat pe Iohannis să prezideze eșecul guvernării PNL, ca să salveze aparențele. Dar adevărul este că sunt dispuși să sacrifice tot pentru o mână de voturi!!!”, a scris Marcel Ciolacu pe contul de Facebook.

Ședința de guvern, prezidată de șeful statului

Președintele Klaus Iohannis a fost chemat la Palatul Victoria pentru a participa la ședința Executivului, unde sunt discutate o serie de măsuri de combatere a răspândirii SARS-CoV-2, ce ar urma să intre în vigoare de luni.

„Sunt necesare măsuri în plan național, precum școlile să treacă toate în online. Angajații – și din public, și din privat – să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil. Magazinele trebuie să fie închise seara cel târziu la ora 21:00. Circulația pe timpul nopții trebuie restricționată. Petrecerile – și cele publice, și cele private – trebuie interzise. Târgurile și piețele trebuie închise.

Portul măștii trebuie să devină obligatoriu, peste tot în țară, în toate locurile publice și la toate locurile de muncă, indiferent dacă vorbim de locuri publice din interior, cum este aici, în sala Guvernului, sau în exterior – portul măștii trebuie generalizat și trebuie să fie obligatoriu. Iar firmele și autoritățile trebuie obligatoriu să-și decaleze programul de funcționare, astfel încât și transportul public să funcționeze cu o încărcare mult mai mică, permițând, în acest fel, distanțarea suficientă între persoane”, a declarat președintele Klaus Iohannis, la începutul ședinței.