Marcel Ciolacu: „Lucrăm la soluționarea problemelor pensionarilor mineri și a celor cu dizabilități. Îmi asum să rezolv problemele acestor oameni” (VIDEO)

Publicat: 11 09. 2024, 18:17
Actualizat: 11 09. 2024, 18:17
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD. Sursa foto: Captură video - Partidul Social Democrat / Facebook

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat miercuri, la începutul ședinței de Guvern majorarea plafonului de impozitare și în cazul pensiilor din sistemul național de ordine și siguranță publică:

“Aprobăm azi majorarea plafonului de impozitare și în cazul pensiilor din sistemul național de ordine și siguranță publică. Practic le aducem la același nivel cu celelalte pensii publice unde deja am legiferat ridicarea plafonului de le 2.000 la 3.000 de lei, începând cu 1 octombrie. Aproximativ 200.000 de români vor beneficia de această nouă măsură care este un act de echitate socială”.

Premierul a mai precizat că își asumă rezolvarea problemei pensiilor pentru mineri și persoanele cu dizabilități prin dialog cu Comisia Europeană:

“Lucrăm acum și la soluționarea problemelor pensionarilor mineri și a celor cu dizabilități. Îmi asum să rezolv problemele acestor oameni. Ei nu au nicio vină că statul a schimbat de mai multe ori regulile legate de pensionare din interese de moment. Însă, fiți siguri că voi rezolva prin dialog cu Comisia Europeană ajungând la o înțelegere corectă, nu prin acțiuni populiste, cu proiecte fantomă depuse acum în Parlament, ce modifică Legea asumată anul trecut prin PNRR și votată de toate partidele”.