Marcel Ciolacu, la Congresul Reprezentanților Comunităților de Romi din România: M-am săturat de 30 și ceva de ani de ură, de împărțire a românilor în funcție de etnie, dacă sunt săraci sau bogați. Ne unește România! (VIDEO)

Publicat: 01 11. 2024, 15:03
Marcel Ciolacu, președintele PSD și candidatul partidului la prezidențiale. Sursa foto: Marcel Ciolacu / Facebook

Marcel Ciolacu a fost prezent, vineri, la Congresul Reprezentanților Comunităților de Romi din România.

Premierul a ținut să precizeze că nu a știut faptul că Nicolae Păun, președintele asociației Partida Romilor “Pro Europa”, va propune Adunării Generale un vot pentru susținerea sa în funcția de președinte al României.

„Eu nu am știut că va propune Adunării Generale acest vot de susținere a mea”

Ciolacu i-a mulțumit atât lui Păun, cât și participanților pentru onoarea acordată. În timpul discursului susținut de premierul României, cei prezenți în sală au început să strige “Ciolacu președinte”.

Candidatul PSD la prezidențiale a ținut să mai menționeze și faptul că s-a săturat de „30 și ceva de ani de ură, de împărțire a românilor în funcție de etnie”.

„După cum v-a obișnuit, președintele dumneavoastră, domnul Păun, a spus adevărul.

Eu nu am știut până să mă așez lângă domnia sa că va propune Adunării Generale acest vot de susținere a mea pentru funcția de Președinte al României și mulțumesc în egală măsură atât domniei sale, cât și dumneavoastră pentru onoarea pe care mi-ați făcut-o.

Este a doua oară când mă aflu în mijlocul dumneavoastră. Am venit și anul trecut. Nu știu cum s-a făcut, tot cu domnul Piedone. De această dată, domnul Piedone a venit cu primarul Sectorului 5. N-a mai venit singur.

Domnul Piedone, care a avut un moment de rătăcire și nu a ascultat. Până la urmă, și ăsta e unul din lucrurile pe care le avem comune ținând cont că este un vechi prieten de prin anul 1990.

Până la urmă, s-a decis să candideze la fel ca și prietenul dumneavoastră și prietenul meu, Cătălin Manea, pe listele Partidului Social Democrat.

Cu adevărat, a trecut un an de zile de când m-am așteptat să fiu și eu invitat la o porție de Şah Hai Mas. Sper că o să fiu invitat cât de curând.

Sunt disponibil la oricine mă invită fiindcă n-am mâncat niciodată și prea toată lumea povestește.

Domnule președinte Păun, aproape îmi este ciudă, că va fi nevoie să plec din președinte al Partidului Social Democrat la Cotroceni pentru că în cei 4 ani și ceva cât am condus partidul, n-am reușit și vă spun aici de față. N-am reușit să implementez o asemenea organizare. Sper să reușească Sorin sau Mihai sau cine știe”, a precizat liderul PSD.

„Am pierdut 30 de ani în loc să vedem ceea ce ne unește. Ne unește România!”

“Să știți că m-am născut în Buzău, unde comunitatea romă este o parte integrantă din viața orașului.

Încă din copilărie, la fel ca și dumneavoastră, am fost învățat de mama mea să-mi tratez toți colegii, vecinii, indiferent de etnie sau religie și să fiu un om deschis cu cei din jur, să nu judec oamenii decât prin ochii și prin mintea și prin sufletul meu. Același lucru l-am făcut și când am fost implicat în administrația locală. Același lucru l-am făcut și în familie, transmițând acest lucru și fiului meu, care mâine-poimâine va fi medic. Vreau să vă spun că este una dintre cele mai mari mândrii ale mele.

Eu unul m-am săturat de 30 și ceva de ani de ură, de împărțire a românilor în funcție de etnie, în funcție dacă sunt săraci sau bogați, dacă sunt la oraș sau într-un anumit sat, dacă sunt ciuma roșie sau ciuma galbenă. Am pierdut 30 de ani în loc să vedem ceea ce ne unește. Ne unește România! Ne unesc copiii noștri. Ne unesc familiile noastre. Ne unesc interesele noastre ale românilor, atât în interiorul țării, cât și în extreiorul țării”, a mai adăugat candidatul PSD la alegerile prezidențiale.