Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj, miercuri, în ziua în care este comemorat Holocaustul împotriva romilor, și a reafirmat „angajamentul Guvernului României pentru continuarea eforturilor de combatere a xenofobiei, discriminării și a discursului instigator la ură, de păstrare a memoriei trecutului, de susținere și protejare a supraviețuitorilor, de promovare a educației și cercetării despre această pagină sumbră a istoriei”.
Premierul României spune că Holocaustul împotriva romilor a fost „încă o pagină neagră” din istoria celui de-Al Doilea Război Mondial.
„România și Europa comemorează, astăzi, Holocaustul împotriva romilor – Samudaripen, încă o pagină neagră din istoria celui de-Al Doilea Război Mondial. Datorită unor oameni inimoși care s-au aliat pentru a documenta și pentru a scoate la iveală crimele împotriva acestei comunități și suferințele îndurate în timpul regimului nazist, știm că peste 500.000 de romi din Europa și-au pierdut viața atunci, în lagăre de muncă forțată, de exterminare sau în timpul deportărilor. Din 25.000 de romi din România deportați în Transnistria, 11.000 au fost răpuși de tifos, de foame și de frig. Au rămas mii de copii orfani, au rămas vieți marcate pentru totdeauna și destine frânte”, a scris Marcel Ciolacu, miercuri, pe Facebook.
„Avem datoria de a ne asigura că fiecare nouă generație cunoaște și păstrează viu adevărul, oricât de dureros, pentru împăcarea cu sine și reconciliere. Reafirm angajamentul Guvernului României pentru continuarea eforturilor de combatere a xenofobiei, discriminării și a discursului instigator la ură, de păstrare a memoriei trecutului, de susținere și protejare a supraviețuitorilor, de promovare a educației și cercetării despre această pagină sumbră a istoriei”, a adăugat el.
Marcel Ciolacu a avut un mesaj și pentru comunitatea romă.
„În această zi atât de importantă, transmit comunității rome din România și de pretutindeni toată compasiunea mea pentru suferința și pierderile prin care a trecut, omagiez memoria victimelor Holocaustului împotriva Romilor – Samudaripen și sper ca amintirea unui asemenea eșec al umanității și omeniei să împiedice repetarea lui vreodată”, a mai declarat premierul.