Marcel Ciolacu, întrebat dacă Gabriela Firea se va mai regăsi în viitoarea conducere a PSD: Vom vedea. Vom avea o discuție / Daniel Băluță categoric se va regăsi / Vor fi și doamne în echipă (VIDEO)
Marcel Ciolacu, liderul PSD, a vorbit despre echipa cu care va candida pentru un nou mandat la șefia partidului și a precizat că Daniel Băluță, primarul Sectorului 4 din Capitală, „categoric se va regăsi” în această echipă”.
Marcel Ciolacu, despre viitoarea conducere a PSD
Întrebat dacă Gabriela Firea se va mai regăsi în viitoarea conducere a PSD, având în vedere că Daniel Băluță și-a exprimat disponibilitatea de a candida pentru postul de prim-vicepreședinte, Marcel Ciolacu a spus: „Candidatura statutară a președintelui, cu moțiune, cu alte cuvinte, vine și cu un program politic și vine și cu o echipă, este atributul celui care dorește să candideze pentru funcția de președinte al Partidului Social Democrat. Eu voi veni cu o echipă. Așa scrie la statut”.
„Daniel Băluță categoric se va regăsi în echipa mea”, a adăugat Marcel Ciolacu în dialogul cu reporterii.
Marcel Ciolacu: Vor fi și doamne în echipă
Liderul PSD spune că „vor fi și doamne în echipă”.
„Ar fi culmea să nu fie, ați și văzut la alegeri că, totuși, doamnele încet-încet prind cât mai mult avânt în politică și mă bucură acest lucru”, a continuat Marcel Ciolacu.
Întrebat dacă Gabriela Firea se va regăsi pe această listă, el a spus: „Vom vedea. Vom avea o discuție. Doamna Gabriela Firea e președinta organizației de la București”.