Liderul PSD a anunțat că legea offshore a fost depusă în Parlament. Marcel Ciolacu spune că acest proiect le va aduce românilor prețuri mai mici la gaze și va asigura independența energetică a țării noastre.
Liderul social – democrat a explicat, pe contul său de Facebook, cum îi va afecta pe români acest proiect și ce benefici le-ar putea aduce.
Marcel Ciolacu a anunțat că primele gaze din Marea Neagră vor fi extrase în a doua jumătate a acestui an.
„Am depus azi în Parlament, ca lideri ai Coaliției, Legea offshore. Acest proiect deblochează investițiile din Marea Neagră și reduce dependența de gazul rusesc, oferind României șansa de a deveni lider regional, iar românilor acces la gaze mai ieftine.
• Iată că acum, în sfârșit, această lege, care este o prioritate a Coaliției, este depusă în Parlament, și avem o majoritate care înțelege importanța acestor investiții, legea urmând să fie adoptată cât mai repede;
• Proiectul asigură independența energetică a României și reduce dependența de gazul rusesc, prin stimularea investițiilor în extracția de gaze naturale;
• Legea depusă stabilește un regim fiscal competitiv în așa fel încât împărțirea veniturilor să se facă într-un procent aproximativ de 60 % (statul român) – 40% (investitorul);
• Foarte important: Legea asigură stabilitatea și predictibilitate legislativă pentru investitori în offshore în Marea Neagră, precum și în onshore de mare adâncime (exploatări pe uscat, de mare adâncime)
• Primele gaze din Marea Neagră vor ieși în a doua partea a acestui an și aici vorbim de o producție de circa 1 miliard de metri cubi anual – Investitorii de la Black Sea Oil and Gas sunt în fază avansată a lucrărilor, având deja procesul verbal de recepție la finalizarea lucrărilor.
• Totodată, legea stabilește același cadru fiscal pentru investiții offshore și onshore de adâncime, practic urgentând investițiile onshore de la Caragele, județul Buzău, cel mai mare zăcământ de gaze descoperit în ultimii 30 de ani în România.
• La zăcământul Caragele estimăm începerea exploatării la începutul anului 2024.
• La perimetrul Neptun Deep vor începe lucrările anul viitor și primele gaze naturale vor veni cel mai devreme la sfârșitul anului 2026 – începutul anului 2027.
• România va avea surplus de gaze naturale, practic dublându-și producția cu mult peste necesarul actual de consum intern, dar și timp suficient să se pregătească pentru a dezvolta industrii care să consume gazul în țară.
• De asemenea, țara noastră va deveni un furnizor de securitate energetică regională. Este evident că atunci când oferta de gaze va fi mai mare decât cererea de pe piața internă oferta va scădea, iar românii vor benefica de prețuri mai mici”, a transmis Marcel Ciolacu, pe contul său de Facebook.