Ciolacu, după audierile din comisii: „Nu PSD l-a desemnat pe Orban premier, nu are obligația să îl treacă prin Parlament”
Nu PSD l-a desemnat pe Orban premier, nu are obligația să îl treacă prin Parlament, dar abia miercuri va lua o decizie cu privire la votul de învestitură, a afirmat Marcel Ciolacu, președintele interimar al social-democraților.
Marcel Ciolacu a comentat evenimentele zilei de luni, când a avut loc prima serie de audieri, în comisiile de specialitate ale Parlamentului, a miniștrilor propuși pentru formarea Guvernului Orban II. Dintre cei patru politicieni nominalizați pentru preluarea de portofolii guvernamentale, doar unul a primit aviz pozitiv – Nicolae Ciucă, propus pentru Apărare. Ceilalți trei au primit aviz de respingere: Florin Cîțu (Finanțe), Marcel Vela (Interne) și Costel Alexe (Mediu).
„PSD, singur, nu are majoritate în Parlament. E atitudinea mai multor forțe din Parlament față de acești miniștri. Cereți ca parlamentarii care au votat o moțiune să voteze pentru ca acești miniștri să treacă? Nu putem să fim ipocriți. Nu PSD l-a desemnat pe Orban premier, nu are obligația să îl treacă prin Parlament. Miercuri vom decide cum vom face la votul de învestire”, a declarat Marcel Ciolacu.