Marcel Ciolacu, discuție cu conducerea Google despre viitoarele investiții din România

Publicat: 12 02. 2024, 18:07
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD. Foto: Inquam Photos / George Călin

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunțat că a discutat cu reprezentanții Google, luni, la Palatul Victoria, despre „viitoarele investiții în infrastructura digitală, inovare și proiecte de cercetare în România”.

Marcel Ciolacu, discuție cu conducerea Google

Premierul spune că discuțiile au fost „fructuoase”.

„Discuții fructuoase la Palatul Victoria cu conducerea Google despre viitoarele investiții în infrastructura digitală, inovare și proiecte de cercetare în România”, a declarat Marcel Ciolacu, conform postării de pe contul de X al Guvernului României.

Premierul s-a întâlnit luni și cu antreprenorii români

Tot luni, la Palatul Victoria, liderul PSD a discutat cu reprezentanții Confederației Patronale Concordia.

„Industria românească se dezvoltă în majoritatea sectoarelor de activitate. O arată atât cifrele, cât și proiectele de succes pe care le văd în deplasările pe care le fac în țară sau despre care sunt informat la întâlnirile cu mediul de afaceri. La nivelul Guvernului acordăm susținere industriei românești atât prin direcționarea de fonduri publice, cât și  prin soluții legislative”, a declarat Marcel Ciolacu.