Marcel Ciolacu, despre potențialul candidat la prezidențiale Mircea Geoană: „Dânsul are experienţă de preşedinte, a mai fost câteva ore”

Publicat: 11 12. 2023, 22:59
Actualizat: 11 12. 2023, 23:52
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat, ironic, că nu-și mai au rost alegerile prezidențiale dacă tot Mircea Geoană e cotat atât de bine pe cât îl arată unele sondaje. Ciolacu l-a și ironizat pe Geoană, spunând că „dânsul are experienţă de preşedinte, a mai fost câteva ore”.

Declarațiile au fost făcute în contexul în care recentul sondaj INSCOP, realizat la comanda news.ro, îl arată pe Mircea Geoană pe primul loc în intenţiile de vot la prezidenţiale, cu 26,2%, urmat de Ciolacu, Şoşoacă, Simion şi Ciucă. Dacă Geoană nu candidează, primul loc îi revine lui Ciolacu (27,4%).

Ciolacu, ironii la adresa lui Geoană

„Eu n-am comentat niciodată nici sondajele pe care le plăteşte PSD. E opinia unui sondaj…”, a declarat Marcel Ciolacu, la Digi24.

Când i s-a atras atenţia că, totuși, Geoană e pe primul loc, Ciolacu a punctat: „Să fie! Nu mai facem alegeri, dacă e aşa de…. Ce rost mai are să facem alegeri?”

„Dânsul are experienţă de preşedinte, a mai fost câteva ore!”, a mai spus liderul PSD.

Marcel Ciolacu a mai precizat că nu a comandat sondaje pentru a vedea cum stă el în preferințele electoratului.

Ciolacu, despre Geoană: Nu poți să ridici pretenții cu șmecherii ieftine de anii ’92-’96

Nu e prima dată când liderul PSD îl ironizează pe potențialul candidat la prezidențiale Mircea Geoană.

La începutul acestei luni, Ciolacu a dat de înțeles că Geoană nu mai e adecvat pentru a candida la principala funcție în stat: „Nu poţi să vii să ridici pretenţii, să fii viitorul preşedinte al României, cu nişte şmecherii ieftine care se făceau prin ’92-’96. Este altă provocare. România are o altă realitate. Este cu totul altceva. Totul este schimbat. (…) Societatea românească nu este pregătită încă pentru un preşedinte independent. Nu forţa lucrurile. Eu nu am forţat niciodată lucrurile”.