Marcel Ciolacu, despre o posibilă coaliție PSD-PNL: „Este exclus în acest moment. În urma unor alegeri, este posibil o astfel de discuție, fiindcă este un restart și românii au dreptate”
Marcel Ciolacu a declarat joi seara în emisiunea Dosar de politician, moderată de Silviu Mănăstire, că este exclusă formarea unei coaliții PSD-PNL. Acesta însă a spus că sceenariul poate fi posibil doar în urma unor alegeri. În acest sens Președintele PSD a invocat declanșarea alegerilor anticipate:
„Este exclus în acest moment. În urma unor alegeri, este posibil o astfel de discuție, fiindcă este un restart și românii au dreptate.
Se face modificare la lege, este campanie electorală de 2 săptămâni. Suntem cred ultimul stat european care nu a avut alegeri anticipate, care este problema, unde este grozăvia? Când se ajunge la așa ceva, este evident că PSD nu va susține un guvern minoritar al PNL sau nu știu ce doresc alianța USR cu AUR. Poate lucrează la programuld e guvernare.
Când depui o moțiune ești responsabil și gândești și pasul 2. Eu am înțeles de la Barna, pe care trebuie neapărat să voteze PSD-ul. În anunț oficial. În momentul în care ajunge în Parlament și este legală, o votează, nu avem probleme. Ce vor ei să facă? Să revină la putere? Este o mascaradă. Când ai două crize, tu să vii cu oc riză artificială. Singurele pensii speciale sunt ale parlamentarilor la inițiativa PSD. Unde este substratul politic?”, a spus Marcel Ciolacu.
Acesta a precizat că în ciuda statutului de partid aflat în opoziție, PSD a reușit să impună legea consumatorului vulnerabil:
„Într-o singură zi, s-au reunit trei comisii și am scos legea consumatorului vulnerabil pe care domnul Cîțu a zis că o duce el la 1 ianuarie, cu voturi de la toate partidele”
Noi am venit cu o moțiune de cenzură. Am făcut moțiune, am făcut textul. Normal că am prin stoată guvernarea, nu doar pe Cîțu, l-am prins și pe Ghinea, și pe Drulă. Nu ai PNRR aprobat”, a spus Marcel Ciolacu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.