Marcel Ciolacu, despre o eventuală candidatură la prezidențiale: „Va fi discutată în interiorul partidului” (VIDEO)

Publicat: 09 08. 2024, 11:57
Actualizat: 09 08. 2024, 11:57
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD. Sursa foto: Marcel Ciolacu / Facebook

Marcel Ciolacu a declarat vineri la finalul ședinței Consiliului Național Politic al PSD că în acest weekend va discuta cu liderii social-democrați pentru a vedea dacă aceștia susțin o eventuală candidatură a sa la prezidențiale:

“Am stabilit cu colegii mei că o eventuală decizie a mea de a candida nu o vor afla nici pe Facebook, nici la televizor.

În primul rând va fi discutată în interiorul partidului. Am stabilit cu ei că în acest weekend voi discuta cu fiecare în parte la telefon, pentru că nu e niciun secret de stat”.

Întrebat ce l-ar opri să candideze, Marcel Ciolacu a precizat:

“Opiniile colegilor mei, de aceea îi sun. Am această datorie de a avea discuția, pentru că sunt președintele PSD și am anunțat că voi candida pentru un nou mandat. Voi stabili cu colegii”.