Marcel Ciolacu, despre nevoia de digitalizare: Eu, ca prim-ministru, n-am informațiile atât de repede ca să pot să fiu eficient și să iau deciziile care se impun în timp real (VIDEO)

Marcel Ciolacu, despre nevoia de digitalizare: Eu, ca prim-ministru, n-am informațiile atât de repede ca să pot să fiu eficient și să iau deciziile care se impun în timp real (VIDEO)
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD. Foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, a vorbit despre nevoia de digitalizare, luni, la conferința de lansare a proiectului „RO 3.0. Viziunea Viitorului”, și susține că nivelul redus de digitalizare afectează inclusiv activitatea unui prim-ministru.

Marcel Ciolacu, despre digitalizare și reducerea birocrației

Premierul consideră că nevoia de digitalizare este „marea provocare”.

„Multă lume a râs când am spus că a trebuit o «Românie ordonată», fiindcă nu avem digitalizare și aici este marea provocare. Eu, ca și prim-ministru, n-am informațiile atât de repede ca să pot să fiu eficient și să iau deciziile care se impun în timp real, pentru că nu am digitalizare, pentru că nu am digitalizare la ANAF, pentru că nu am digitalizare în sistemul de sănătate, nu pot vedea eficiența, nu pot vedea unde se risipesc bani în sistem”, a declarat Marcel Ciolacu.

Întrebat dacă din 2025 vine „tăvălugul” din punct de vedere fiscal, el a spus: „Întâi trebuie să își facă treaba statul român. Statul român trebuie să combată evaziunea fiscală, să fie mult mai eficient în colectare și toată lumea să își plătească impozitele, asta înseamnă digitalizarea ANAF, să vadă unde sunt sursele bugetare de cheltuieli majore și să termine odată cu tot ce înseamnă birocrația, fiindcă toate proiectele cer anumite avize”.

„Fiecare minister, în acest moment, își va crea un serviciu unic de avizare. Că vorbim de companii, că vorbim de autorități centrale, autorități locale, de persoane fizice care vor să aibă acces la fondurile europene, trebuie să fie un singur serviciu și atunci cumva împingi, forțezi această digitalizare”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`