PSD va veni cu un pachet de inițiative legislative, iar printre acestea se regăsesc și amendamente pentru Legea consumatorului vulnerabil, aflată în prezent în Parlament, dar și o lege nouă în acest sens, a anunțat Marcel Ciolacu, liderul social-democraților, care susține că, potrivit calculelor făcute la nivelul partidului, 200.000 de oameni ar urma să rămână fără căldură de la 1 septembrie.
„Nu avem nici consumatorul vulnerabil (actul normativ, n.r.), unde e ordonanța de urgență a consumatorului vulnerabil? Ce facem, că de la 1 septembrie, primul lot, din calculele noastre, 200.000 de oameni rămân fără căldură instant. A ieșit INS și a spus – 31,2% dintre români sunt la pragul sărăciei. INS e subordonat Guvernului României, nu PSD-ului, ce facem? Unde vor să ne ducă? Să știți, toată lumea sărăcește în momentul acesta. Care sunt soluțiile? Ne-au îndatorat, avem aproape 50% datorie externă, record absolut. Dacă vin și cu datoria de la PNRR, ajungem la 60%. Pragul maxim este de 60%, este acord încheiat între noi și Comisia Europeană, deci nu putem mai mult. Ce plan au? A venit primul-ministru să explice vreun plan? În afară să îl înjure pe Orban și Orban să îl înjure pe Cîțu – totuși, Orban e președintele PNL – a venit cineva? Cum să se scuze ministrul Energiei în loc să vină cu soluții?”, a declarat Marcel Ciolacu, duminică seară, la România TV.
Președintele PSD spune că Virgil Popescu, ministrul Energiei, trebuia să anticipeze situația.
„Trebuia să anticipeze, nu poți să fii un pompier de serviciu. Când ajunge lumea în stradă, când se taie curentul, se taie gazele, căldura, atunci de abia tu te gândești să vezi cu ce intervii. Nu v-ați săturat de aproape doi ani de zile în care în fiecare zi nu ni se spune nimic concret? Totul e cu `va urma`, `vom face`. Au trecut doi ani, cât să mai aștepte lumea?”, a adăugat social-democratul.
Marcel Ciolacu susține că și PSD luase măsuri pentru protejarea consumatorului vulnerabil, „prin mult-hulita Ordonanță 114”.
„Uitați-vă la țările din jurul României, unde s-au luat anumite măsuri, și în Bulgaria, și în Ungaria. Luase și PSD prin mult-hulita Ordonanță 114, unde era clar protejat consumatorul vulnerabil. La sfârșitul acestei luni sunt întâlniri și cu Consiliul Politic Național, și cu grupurile parlamentare, avem un pachet de legi pe economie, avem și amendamente pentru legea din Parlament, dar avem și lege nouă privind consumatorul vulnerabil, avem și pe zona de agricultură”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.