Marcel Ciolacu: Congresul PSD va avea loc pe 21 martie (VIDEO)

Marcel Ciolacu: Congresul PSD va avea loc pe 21 martie (VIDEO)
Foto: Facebook/Marcel Ciolacu

Congresul PSD va avea loc pe 21 martie. Anunțul a fost făcut, marți, de președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu.

”Ținem congresul pe data de 21 martie. Vom avea un congres în aceeași procedură, cu un proiect politic și o echipă. În echipa mea nu voi merge cu președinți de organizații. Domnul Claudiu Manda deja este șeful de campanie al PSD și cred că acest lucru o să-i ocupe mult timp. (…) Din echipa pe care o să o prezint la Congres o să facă parte doamna Olguța Vasilescu. (…) S-a terminat această marotă și această luptă în interiorul PSD pentru funcții. ”, a declarat Marcel Ciolacu după ședința informală cu șefii județeni ai PSD.

Inițial, congresul PSD trebuia să aibă loc pe 29 februarie, însă a fost anulat din cauza apariției cazurilor de coronavirus pe teritoriul României.

„Având în vedere confirmarea primului caz de infectare cu COVID-19 pe teritoriul României, precum și faptul că o parte însemnată a delegaților la congresul PSD (președinți de Consilii Județene, primari, consilieri locali și județeni, precum și alți reprezentanți ai autorităților locale) sunt implicați în gestionarea pe plan local a măsurilor ce se impun pentru prevenirea răspândirii infectării cu COVID-19, conducerea interimară a PSD a decis amânarea Congresului planificat pentru sâmbătă, 29 februarie.

Considerăm că toți cei care sunt implicați la nivel local, în gestionarea amenințării cu care se confruntă România, trebuie să se ocupe acum de siguranța și sănătatea oamenilor, orice alte activități nefiind o prioritate”, au transmis social-democrații, la finalul săptămânii trecute, printr-un comunicat de presă

Congresul Extraordinar fusese programat încă din luna decembrie și avea drept scop alegerea unei noi conduceri, pentru a umple vidul de putere lăsat odată cu debarcarea Vioricăi Dăncilă. În momentul de față, singurul candidat la cea mai importantă funcție din PSD era chiar Marcel Ciolacu, actualul președinte interimar.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)