Marcel Ciolacu: Când mărim pensiile, mărim la toată lumea. Categoric trebuie să plecăm de la 10%
Pensiile trebuie mărite pentru toată lumea, indiferent de valoarea pensiei, iar majorarea trebuie să pornească de la 10%, a precizat joi seara Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu, despre creșterea pensiilor
„Am spus, nu e prima oară: trebuie să plecăm de la 10%, categoric. Când mărim pensiile, mărim la toată lumea, şi la cei care au pensii mai mici, şi la cei care au pensii mai mari. Părerea mea e că trebuie găsită calea, cum am găsit când am intrat la guvernare acel program pe care l-am lucrat împreună cu doamna Olguţa Vasilescu, în care la anumite zone, la peste trei milioane şi jumătate de pensionari, am venit şi cu acele ajutoare pe o perioadă, mai ales perioada de iarnă, şi se vede cât de bine au venit”, a spus Ciolacu, răspunzând unei întrebări pe tema pensiilor adresată de un jurnalist, relatează Agerpres.
Referitor la legea bugetului, Marcel Ciolacu a spus că ar putea fi o premieră pentru România dacă va fi gata în noiembrie:
„Ar fi o premieră în cei 30 de ani de la Revoluţie să venim cu legea bugetului în noiembrie, să avem timp să dezbatem cea mai importantă lege care este votată în Parlament. Din punctul meu de vedere şi al colegilor mei, celor care am făcut impactul bugetar. Repet, am părerea că va fi o creştere economică mai mare, ne încadrăm, este inuman să vorbim de o decizie de a avea sub 10% o mărire a pensiilor”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.