Marcel Ciolacu, liderul PSD și președintele Camerei Deputaților, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe, că asigurarea rezilienţei fermelor româneşti devine obiectiv de interes naţional, parte din strategia de securitate naţională. Cu această ocazie, liderul social-democrat a spus că vine cu un concept nou – patriotismul economic.
„După generaţii întregi de români care au plecat din ţară, a venit momentul potrivit de a ne ţine tinerii din agricultură aici, acasă”, a mai afirmat Ciolacu.
„Asigurarea rezilienţei fermelor româneşti devine obiectiv de interes naţional, parte din strategia de securitate naţională. Direcţiile de dezvoltare durabilă a agriculturii presupun modele de afaceri inovative, care să menţină competitivitatea fermelor şi a recoltelor, în condiţiile respectării normelor de protecţia mediului. În acest sens, este necesară sincronizarea proiectelor guvernamentale strategice naţionale vizând dezvoltarea infrastructurii critice a agriculturii, cu planuri individuale de asigurare a competitivităţii fermei, iar valorificarea informaţiilor în deciziile operaţionale şi strategice ale fermei devine esenţială”, a declarat Marcel Ciolacu la conferinţa naţională cu tema „Tineri Lideri pentru Agricultură”, organizată de Clubul Fermierilor Români, potrivit Agerpres.
Președintele PSD a spus apoi că propune un concept nou – patriotismul economic.
„Vreau ca astăzi să vă prezint un nou concept pe care-l propun pentru perioada următoare, şi anume patriotismul economic, adică să producem, să consumăm cât mai mult româneşte. Este extrem de important ca în domeniile în care chiar avem potenţial, aşa cum este agricultura, statul român să aloce sume importante pentru investiţii noi, retehnologizări sau extinderea capacităţilor existente pentru procesarea materiilor prime. Doar în acest mod vom reuşi să reducem deficitul de balanţă comercială şi vom spori valoarea produselor obţinute în România”, a mai afirmat Ciolacu.