Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD, a declarat, pentru B1 TV, că în România nu există o criză politică, prin urmare nu se justifică organizarea de alegeri anticipate.
„Alegerile anticipate sunt o necesitate când este o criză politică. Acum, în România, nu e o criză politică eu nu o văd. Criză politică e când nu e o majoritate care să investească (SIC!) un guvern, când se caută anumite lucruri ca un anumit guvern să nu fie îndepărtat – iar nu-i. Parlament ales avem, anul viitor sunt alegeri, avem un premier și un guvern minoritar cum au mai fost, nu suntem la prima experiență. Avem și un președinte ales”, a declarat Ciolacu, pentru B1 TV.
La remarca moderatorului Silviu Mănăstire, că președintele Klaus Iohannis își dorește organizarea de anticipate, Ciolacu a răspuns: „Acum, dacă m-aș uita numai la Guvernul Orban, și eu mi-aș dori alegeri anticipate”.
Întrebat care miniștri îl nemulțumesc, șeful PSD s-a referit în mod special la Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, care, în opinia sa, „nu are abilitățile necesare”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.