România va susține Statele Unite cu toate puterile în demersul de oprire a războiului din Ucraina, a declarat Marcel Ciolacu, premier în exercițiu și totodată candidat la funcția de prim-ministru, luni, în Parlament, la votul de învestire a noului Guvern.
Premierul a spus că „românii vor să trăiască în pace”.
„Știu că românii vor să trăiască în pace. Am ajuns să prețuim și mai mult pacea de când avem un război la graniță. România se va dezvolta în pace și liniște – aceasta este garanția mea și a Guvernului României. De aceea, am dezvoltat o relație foarte bună cu președintele ales al Statelor Unite și cred cu tărie că după 20 ianuarie, odată cu preluarea oficială a mandatului, una dintre marile priorități va fi oprirea războiului din Ucraina, iar România va susține Statele Unite cu toate puterile în acest demers”, a declarat Marcel Ciolacu.
Premierul României anunța pe 19 noiembrie că a vorbit la telefon cu președintele ales al SUA.
„Am avut o conversație telefonică foarte bună cu președintele ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. I-am transmis felicitări pentru victoria istorică și i-am spus că sunt întru totul dedicat dezvoltării Parteneriatului nostru Strategic.
Președintele ales Donald Trump a dorit să transmit din partea domniei sale cele mai bune urări poporului român!
Împărtășesc viziunea pragmatică a președintelui Trump. De aceea, i-am spus că îmi doresc ca Statele Unite să devină principalul investitor și partener comercial al României din afara Uniunii Europene.
De asemenea, i-am transmis președintelui Trump că am făcut pași semnificativi pentru a răspunde apelului său privind creșterea bugetului militar la 2.5%. Acest lucru demonstrează angajamentul nostru nu doar față de apărarea și securitatea României, ci și față de legăturile noastre transatlantice.
Sunt convins că, sub administrația Trump, Parteneriatul Strategic cu SUA va trece la un nou nivel astfel încât să aducem marele capital american în economia românească, dar și în modernizarea armatei și dezvoltarea industriei naționale de armament”, a declarat Marcel Ciolacu, pe Facebook.