Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a precizat joi, într-o intervenție pentru Antena 3 CNN că cei cu datorii la buget și conturi poprite ar putea avea restricții în tranzacțiile cu numerar până la achitarea debitelor.
„Din 51 de miliarde creanţe bugetare, neîncasate la buget, România a încasat 7 miliarde de lei, tocmai pentru că aceste plăţi în numerar care există… dar repet, numai pentru cei care au popriri pe conturi, numai pentru această situaţie s-ar putea aplica această restricţie a plăţilor în numerar pentru că trebuie să introducem această disciplină în ceea ce priveşte plata contribuţiilor faţă de buget”, a afirmat Marcel Boloş.
Ministrul a explicat că datornicii la bugetul de stat ar putea avea limitări în tranzacţiile pe care le fac.
„Poţi să faci plăţi, în numerar, dar până în limita a 5.000 de lei pentru marii contribuabili, 2.500 pentru contribuabilii mijlocii şi 1.000 de lei pentru contribuabilii mici, dar acea limită pe care o ai este doar perioada în care au poprirea.
Dacă ţi-ai plătit impozitele şi taxele, se ridică această limită şi poţi să facă în continuare plăţile în numerar, fără niciun fel de problemă”, a adăugat Marcel Boloş.