Preşedintele Tineretului Naţional Liberal, deputatul PNL Mara Mareş, a fost ales vineri în funcţia de vicepreşedinte al Tineretului Popular European.
„Sunt pregătită să-mi pun experienţa şi dedicarea în beneficiul celei mai mari organizaţii de tineret de la nivel european, cea a Partidului Popular European(PPE). Nu doar că scena politică europeană are nevoie de noi, dar prezenţa noastră acolo este crucială. Viitorul Europei este în mâinile noastre şi trebuie să ne asigurăm nu doar că vocea noastră este auzită, dar şi că ceea ce cerem noi, tinerii, este înţeles şi aplicat la fiecare nivel european“, a declarat Mara Mareş după ce a fost aleasă vicepreşedinte al Tineretului Popular European, conform Adevărul.
Mara Mareş se află în fruntea Tineretului Naţional Liberal din octombrie 2017. Ea este cel mai tânăr deputat din Parlamentul României, fiind aleasă pe listele PNL, în decembrie, 2016 la doar 24 de ani.