Mara Mareș (PNL), despre nevoia de anticipate: „Când consensul politic nu este posibil nici măcar pe teme de maxim interes pentru societate, este normal să ne întoarcem la popor”
Deputatul PNL Mara Mareș a subliniat nevoia de alegeri anticipate prin faptul că, în prezent, „consensul politic nu este posibil nici măcar pe teme de maxim interes pentru societate”.
„Atunci când majoritatea parlamentară nu mai respectă dorințele și interesele românilor, când consensul politic nu este posibil nici măcar pe teme de maxim interes pentru societate, este normal să ne întoarcem la popor. Alegerile anticipate sunt necesare pentru a restarta România!”, a scris Mara Mareș, luni, pe Facebook.
Premierul desemnat Ludovic Orban va cere încrederea Parlamentului României cu aceeași formulă guvernamentală precum cea demisă prin moțiune de cenzură. Șeful PNL depune lista de miniștri și noul program de guvernare, luni, declanșând astfel procedurile formale pentru votul de învestitură. (Detalii AICI)