Mangalia: O femeie a murit după ce a căzut în gol de la primul etaj al unei clădiri aparținând Consiliului Local
Sfârşit tragic pentru o femeie de 60 de ani din Mangalia. Aceasta şi-a pierdut viaţa, după ce a căzut în gol de la primul etaj al unei clădiri care aparţine chiar Consiliului Local. Se pare că femeia s-ar fi aplecat peste pervazul ferestrei să şteargă geamurile şi a căzut de la mai mult de cinci metri înălţime, pe ciment. Medicii au încercat mai bine de o oră să o resusciteze însă impactul i-a fost fatal.
Femeia, aflatã chiar în clãdirea Consiliului Local Mangalia, s-a dezechilbrat și a cãzut în gol de la mai bine de cinci metri înãlțime. Trupul bãtrânei s-a izbit cu putere de asfalt. Din nefericire, în zonã nu se afla nimeni. Dupã impact, femeia a fost vãzutã de colegi. O ambulanțã a ajuns imediat la fața locului, însă femeia nu a mai putut fi salvată.
Atât rudele cât și cunoscuții sunt șocați de tragedie.
Polițiștii și inspectorii de muncã au început o anchetã pentru a stabili cu exactitate cauzele decesului femeii. Primele ipoteze aratã cã este vorba despre un accident de muncã.