Nouă parlamentari, în frunte cu ministrul Eugen Nicolicea, atacă Agenţia Naţională de Integritate.
Aceştia au depus un proiect de lege prin care modifică legea ANI, astfel că o persoană declarată în incompatibilitate sau conflict de interese să nu mai poată ocupa o funcţie în cadrul instituţiei timp de trei ani.
Este vorba însă de aceeași funcţie, în condiţiile în care CCR a stabilit că sintagma vizează toate funcţiile eligibile şi nu doar o anumită categorie.
„Conform legii greșit scrisă, autor Monica Macovei, persoana care a fost în conflict de interese sau incompatibilitate este decăzută din dreptul de a ocupa orice funcție publică cu excepția oricărei funcții eligibile. Adică este liber la funcțiile ligibile. Toate funcțiile ligibile le permitea Monica Macovei, libertate totală adică. În 2010 s-a dat o nouă lege, de comisiile juridice și s-a introdus o interdicție. Monica Macovei era largă la inimă”, a spus Nicolicea la postul B1 TV.
Întrebat dacă are un dosar în lucru la ANI, Eugen Nicolicea a răspuns la B1 TV un „Nu” categoric.
„N-am nimic, e o porcărie. N-am nicio sesizare. Nu sunt inclus în afaceri, n-am niciun fel de implicare”, a spus acesta.
Eugen Nicolicea se numără însă printre cei 9 parlamentari care lovesc cu un nou proiect de lege în Agenţia Naţională de Integritate.
Proiectul depus de politicieni de la PSD, UNPR, UDMR şi PPDD modifică legea ANI astfel încât o persoană declarată în conflict de interese sau incompatibilitate să nu mai poată ocupa o funcţie în cadrul instituţiei timp de trei ani.
Este a doua încercare de a modifica legea în sensul că persoana nu mai poate ocupa „aceeaşi funcţie”, dupa ce o decizie a CCR stabileşte că sintagma „aceeaşi funcţie” se referă la toate funcţiile eligibile, şi nu doar la o anumită categorie.
Inițiatorii acestui proiect sunt Adam Luminița Pachel (PPDD), verificată de ANI privind o eventuală incompatibilitate, Florea Daniel (PSD), Kerekes Karoly (UDMR) – condamnar la doi ani cu suspendare pentru conflict de interese, Marton Arpad Francisc (UDMR), Mircovici Niculae (minorități) – acuzat de ANI de conflict de interese administrativ și penal, Necula Cosmin (PSD), Nica Nicolae Ciprian (PSD), verificat în ceea ce privșete averea de ANI, Nicolicea Eugen (UNPR) – căruia ANI îi verifică averea și Roman Victor (PSD), în proces cu ANI, care l-a declarat incompatibil, potrivit Hotnews.