Mai mulți elevi din Timiș au luat parte la primul test digitalizat. Cum au demonstrat aceștia ineficiența sistemului

Mai mulți elevi din Timiș au luat parte la primul test digitalizat. Cum au demonstrat aceștia ineficiența sistemului

Testarea care era menită să determine nivelul de cunoștințe al elevilor, a reușit să găsească o slăbiciune pentru care digitalizarea examenelor nu este încă pe cât de eficientă ar trebui să fie. În premieră, testările inițiale au fost susținute digital, vineri, în Timiș. Mai mult de jumătate dintre elevii care au participat la testarea inițială de la istorie au copiat cu ajutorul inteligenței artificiale (AI).

Evaluările inițiale au scopul de a evalua cunoștințele cu care au rămas elevii, după vacanța de vară. Cu toate că notele obținute nu se trec în catalogul oficial, aproximativ 400 de elevi, dintr-un total de 709, au ieșit de pe site-ul pe care se suținea testul și s-au folosit de AI pentru a afla răspunsul corect la întrebări. Testele vor fi reluate.

Răspunsul dat de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Timiș

„Am luat în considerare aspecte care să ne pună probleme, însă cred că nu am fost atât de bine pregătiți să preîntâmpinăm toate ideile elevilor noștri. Copiii s-au folosit de maimulte aplicații, de ChatGPT, și au încercat să obțină răspunsuri ca să aibă punctaj maxim”,  a declarat Aura Danielescu, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Timiş, pentru Antena 3.

Astăzi trebuia susținută proba la Biologie, însă Inspectoratului Școlar Județean a impus amânarea evaluării și aplicarea unui nou set de reguli pentru suținerea în format digital a viitoarelor testări. Printre acestea se numără și consecințele pe care le vor suporta elevii care vor fi prinşi că trişează şi la următoarele examene: accesul acestora în platforma în care se susţin evaluările va fi blocat.

Amânarea examenului nu a fost pe placul elevilor care se considera victime ale celor care au încercat să trișeze.

Profesorii iau apărarea elevilor care au încercat să copieze: „Învățământul românesc e axat pe concurență…”

Unii profesori, însă, susţin că încercarea elevilor de a copia este de fapt una dintre consecinţele sistemului educaţional din România.

„Învățământul românesc e axat pe concurență, mai puțin pe ideea de cooperare și lucru în echipă. De mici, în sistemul de învățământ din România sunt învățați pe competițe, pe note”, a declarat Sorin Ionescu, director de liceu, pentru Antena 3.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:35 - Femeie găsită fără suflare, pe un câmp din Dolj. A fost dată dispărută în luna noiembrie
22:15 - Lasconi: E cel mai greu moment după 1989. Țara noastră parcă s-ar pregăti să fie pusă pe tava Rusiei / Deja pierdem bani. Nu putem să ajungem iar ca pe vremea lui Ceaușescu doar pentru că vedem promisiuni pe TikTok
22:12 - Accident grav în Vaslui. Doi tineri au murit în urma coliziunii
22:00 - Cu cine a votat Călin Georgescu la parlamentare? Răspunsul dat de candidatul independent la prezidențiale: „Eu am votat în ultima instanță cu …”
21:57 - Pedeapsa primită de doi români, după ce au tâlhărit un ucrainean, în centrul Iașului. Bărbatul a fost urmărit ore în șir
21:53 - Bogdan Matei (PSD), întrebat pe cine va susține PSD la prezidențiale: Cred că atitudinea pe care noi o avem este una foarte corectă. Important este ca în această perioadă să realizăm pași importanți (VIDEO)
21:48 - Turiștii și-au făcut rezervări pentru Crăciun cu un an înainte. Gazdele se pregătesc intens
21:38 - Cum a ajuns Georgescu în finala prezidențială? Paleologu: E falimentul sistemului nostru de educație. Există și o nemulțumire legitimă față de guvernările anterioare, dar dacă nu-ți convine ceva la casă, nu dai foc la casă! (VIDEO)
21:11 - Călin Georgescu: Sunt ultra pro Trump, gândesc în același stil pragmatic precum el (VIDEO)
21:03 - Românii pot închiria brazi de Crăciun deja împodobiți, cu livrare la domiciliu. Care este prețul unui astfel de serviciu