Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a fost întrebat, marți, în emisiunea Politica Zilei, moderată de Ioana Constantin, pe B1 TV, dacă mai există candidatura președintelui Klaus Iohannis la șefia NATO, după ce Ungaria ar fi decis să nu se mai opună candidaturii lui Mark Rutte.
Fenechiu a precizat că așa cum îl știe pe Iohannis, acesta niciodată nu a făcut lucruri care nu au fost îndelung și serios analizate.
“Am văzut mai mulți analiști prestigioși care au emis anumite rezerve vizavi de posibilitatea ca Rutte să obțină Secretariatul General al NATO. N-am informațiile necesare, care să valideze o asemenea perspectivă, însă sunt convins că până în momentul summitului NATO, din iulie, tot ce se aruncă pe piață, în momentul de față, sunt pur și simplu opinii, speculații, testări de teren.
Cred că Rutte este cel mai bine situat pentru că este singurul nume care a fost până în momentul de față aruncat în discuție și nu a fost contestat de nimeni, iar cei care l-au contestat și mă refer aici la Turcia, Ungaria și-au nuanțat poziția și au declarat că îl acceptă, însă mai sunt trei-patru săptămâni până la summitul NATO, când vom vedea cum stau lucrurile. Nu cunosc care este perspectiva președintelui Iohannis. Aș face o speculație pe care nu mi-aș dori s-o fac, însă, cunoscându-l pe președintele Iohannis și știind că președintele Iohannis niciodată nu a făcut lucruri care nu au fost îndelung și serios analizate, cred că în spatele demersului domniei sale se ascunde o acțiune conștientă și o acțiune care în raport de ce și-a propus, are mari perspective de reușită”.