MAI: Decizia privind aderarea României la Schengen nu trebuie conexată cu problema romilor

Publicat: 13 10. 2013, 15:00

Ministerul Afacerilor Interne se arată surprins de informațiile apărute în spațiul public care sugerează că Germania s-ar opune aderării României la spațiul Schengen.

„Declarațiile critice la adresa României și Bulgariei ale ministrului de interne german, Hans Peter Friederich, au fost făcute în contextul unei hotărâri judecătorești care obligă autoritățile germane să acorde ajutor social unei familii de cetățeni români, șomeri la momentul solicitării, fapt ce ar crea premizele, în opinia sa, a unei prezențe masive în Germania a cetățenilor romani și bulgari pentru a beneficia în mod nejustificat de ajutoare sociale”, precizează MAI într-un comunicat.

În cadrul reuniunii Consiliului JAI din 7-8 octombrie 2013 de la Luxembourg, incluziunea romilor nu a fost subiect pe agenda de discuții. De asemenea, în cadrul lucrărilor nu a fost făcută nicio apreciere critică la adresa României și a cetățenilor români pe această chestiune, mai precizează ministerul.

„Delegația română prezentă la lucrările Consiliului a intervenit în discuția privind raportul intermediar al Comisie pe tema liberei circulații și a susținut concluziile documentului și anume că presiunea asupra sistemelor de securitate socială nu reprezintă o problemă de nivel european, legislația națională a statelor UE oferindu-le posibilitatea de a răspunde eficient acestor problematici. Pe de alta parte, în discuțiile bilaterale avute în marja Consiliului din 7-8 Martie 2013, ministrul Radu Stroe a transmis omologului său german faptul că problematica integrării romilor nu se circumscrie competentelor MAI, iar părțile au concluzionat la acea dată că aceste aspecte trebuie abordate de către miniștrii cu atribuții în domeniu social din cele două state!”, se mai arată în comunicat.

Ministerul Afacerilor Interne reafirmă faptul că România îndeplinește toate condițiile tehnice și juridice pentru a adera la spațiul Schengen și că o eventuală decizie a statelor membre nu trebuie conexată cu problematica romă.