În comuna Dragomirești-Vale, județul Ilfov, PNL a instaurat dictatura de tip comunist. Pe 9 iunie, la alegerile locale, oamenii vor avea de ales între actualul primar și actualul primar, din partea PNL.
„Anunța astăzi, triumfalist, domnul Bode că PNL poate câștiga alegerile locale. Dar a uitat să ne spună cum: prin combinații. Locale sau centrale. Mafia PNL din Ilfov nu vrea să-i lase pe locuitorii din Dragomirești-Vale să aleagă singuri pentru viitorul lor. Oamenii de acolo au dreptul de a alege cine le va administra comunitatea, dar PNL nu îi lasă. Colegul meu Ionuț Dinu, un om tânăr care iubește comuna sa natală, a avut, în 2020, 38,4% din voturi. De data aceasta, ar fi câștigat, cu siguranță, Primăria”, declară președintele USR, Cătălin Drulă.
„Ceea ce mi s-a întâmplat este simplu de înțeles dacă urmărești firul logic al evenimentelor. Am sperat până în ultima clipă că ceea ce a văzut un judecător, care a făcut opinie separată în instanță, vor vedea și ceilalți. Chiar dacă pare că democrația e pusă pe pauză în Ilfov, eu și colegii mei vom face tot ce ține de noi pentru ca oamenii din Dragomirești-Vale să știe că se poate și altfel, că mafia PNL nu ne-a acaparat pe toți și pentru multă vreme”, afirmă Ionuț Dinu, propunerea Dreapta Unită pentru Primăria Dragomirești-Vale.
Situația halucinantă în care s-a ajuns la Dragomirești-Vale este un atac deosebit de grav la Constituția României și la drepturile electorale fundamentale.
Deși Biroul Electoral Local a admis candidaturile alianței Dreapta Unită, primarul PNL în funcție, Gheorghe Socol, a contestat listele la Judecătoria Buftea. Motivul invocat a fost unul total aberant: faptul că protocolul de alianță și listele de candidaturi au fost semnate de două persoane diferite.
Judecătoria Buftea a respins contestația. În schimb, Tribunalul Ilfov a admis contestația instituind, practic, o dictatură PNL în comună în detrimentul candidatului Dreptei Unite, care amenința fotoliul primarului PNL. Culmea este că, dintre cei trei judecători, doi au susținut că un document nu există la dosar, în vreme ce al treilea și-a construit opinia separată exclusiv în baza lui.
USR a încercat să împiedice acest abuz folosind toate căile disponibile de atac, inclusiv pe cele excepționale: contestația în anulare a deciziei definitive din instanță, precum și cerere de redepunere în termen a candidaturii.
USR va continua să scoată la lumină abuzurile mafiei PNL din Ilfov.
Material susținut de USR