Cresc presiunile în PNL ca partidul să nu-l mai susțină pe Nicușor Dan pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Criticile au venit, de data aceasta, din partea unor consilieri generali ai PNL. Ei acuză că dezvoltarea urbanistică și mai multe investiții publice s-au blocat din cauza suspendării Planului Urbanistic Zonal (PUZ) al Sectorului 2.
Numai că Nicușor Dan a insistat în repetate rânduri că PUZ-urile de sectoare au fost suspendate pentru că prevedeau construcții pe spațiul verde și tot felul de aberații într-un oraș oricum sufocat de betoane, în care poluarea ucide la propriu. Demersul primarului e susținut de populație și de ONG-uri dar, evident, nu pică deloc bine dezvoltatorilor imobiliari cu priză la partide.
De altfel, PNL-iștii au mai făcut reproșuri primarului general pe acest subiect și au dat de înțeles că nu-l vor mai susține la alegerile de anul viitor. Doar cu sprijinul USR și PMP, șansele lui Dan de a-și reînnoi mandatul scad considerabil. În schimb, trădarea electoratului de Dreapta de către PNL deschide larg culoarul candidatului PSD la Primăria Capitalei.
În paralel, PSD-iștii au încercat prin Parlament să sacrifice spațiile verzi în interesul așa-zișilor dezvoltator imobiliari.
Într-un recent interviu citat de stiripesurse.ro, Diana Mardarovici, Andrei Badiu și Constantin Hazarian, consilierii generali aleși pe listele PNL, susțin că în București nu se mai construiește nimic din cauza primarului Nicușor Dan.
Diana Mardarovici, liderul grupului PNL din CGMB, chiar pretinde că investiții la Spitalul Fundeni nu mai pot fi făcute din cauza blocajului administrativ.
La rândul său, Andrei Badiu a susținut că Nicușor Dan „în lupta lui haotică cu rechinii imobiliari” a blocat mai multe investiții publice și practic tot ce înseamnă construcții.
Iar Constantin Hazarian s-a plâns că „un ONG a dat în judecată Primăria Capitalei – doar PMB, nu și Consiliul General sau Primăria Sectorului 2. Ca un făcut, primarul General a achiesat la pretențiile reclamantului”.
Afirmațiile lor vin în continuarea unor declarații mai vechi ale unor lideri PNL, care au plâns și ei de mila constructorilor.
„Din punctul meu de vedere – și o spun tare și apăsat, situația aceasta în care Bucureștiul rămâne blocat în perioada următoare, din punctul de vedere al dezvoltării sale urbanistice, nu este de acceptat (…) Mi se pare destul de comic să văd că actualul primar general își pune problema unui al doilea mandat”, a declarat, de exemplu, vicepreședintele PNL Cristian Bușoi.
Un semnal a venit, de altfel, chiar de la președintele PNL, în contextul problemelor de anul trecut cu termia. „Nu eu i-am dat sprijinul politic” lui Nicușor Dan, a spus Nicolae Ciucă.
Nicușor Dan a ajuns primarul general al Capitalei cu susținerea unui pol de Dreapta format din USR, PNL și PMP. Iar dacă PNL nu va rămâne în alianță și va trăda, șansele lui de a-și reînnoi mandatul la anul scad și cresc proporțional șansele candidatului PSD.
De altfel, Libertatea a scris recent despre negocieri secrete care se poartă între PSD și PNL pentru o eventuală alianță – așa-zisul „Bloc democratic” – prin care la anul să câștige împreună toate alegerile. În fața acestor dezvăluiri, premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a admis că se poartă aceste discuții. În schimb, liberalii n-au știut ce să spună despre aceste negocieri. În vreme ce Lucian Bode, secretarul general al PNL, a declarat „să fie foarte clar, nu există niciun fel de discuţie”, Nicolae Ciucă, președintele partidului, a afirmat „în momentul de faţă discuţii cu PSD există”.
De partea cealaltă, primarul Nicușor Dan a explicat în repetate rânduri cât de nocive erau aceste PUZ-uri și de ce suspendarea lor nu afectează dezvoltarea Capitalei.
El a declarat că informaţiile conform cărora suspendarea PUZ-urilor ar echivala cu o „blocare a dezvoltării” reprezintă un „fake news”. În acest sens, Dan a reamintit că Bucureştiul are un Plan urbanistic general (PUG), în baza căruia orice persoană poate să solicite un certificat de urbanism şi o autorizaţie de construire. În cazul în care persoana respectivă nu este mulţumită de prevederile PUG, poate solicita CGMB o derogare
Primarul general a mai susținut că în PUZ-urile suspendate erau proiecte urbanistice care vizau construirea unor blocuri P+12 sau P+14 pe străzi cu o lăţime de 7 metri, în zone care se aflau în special case sau construcții pe spații verzi: „Ce sunt PUZ-urile de sector? De ani de zile, dezvoltarea urbană a Bucureştiului a fost victima unor dezvoltări speculative. Am pierdut sute de spaţii de hectare de spaţii verzi, am avut sute de exemple de blocuri între case. Din cauza asta am avut o densificare exagerată în Bucureşti şi o scădere a calităţii de locuire. Din cauza asta am avut puţini investitori serioşi la Bucureşti – tocmai din cauza instabilităţii juridice în ceea ce priveşte urbanismul din Bucureşti”.
Primarul a mai afirmat că aceste PUZ-uri au reprezentat „apogeul golăniei care a dominiat urbanismul în București. Sute de hectare deveneau din spații verzi construibile. Se aglomerau cartiere, blocuri între blocuri, blocuri între case. Se anulau șanse de dezvoltare”.
„Cu titlu general: urbanismul din ultimii ani din București a fost o golănie. Cele 5 PUZ-uri au fost apogeul. Bucureștenii stau de ani de zile în trafic din cauza acestui tip de urbanism, cartiere întregi nu au școli din aceeași cauză, un oraș cu un potențial turistic uriaș e prezentat în reviste drept cea mai urâtă capitală, sunt zeci de mii de oameni care și-au pus toată agoniseala de-o viață într-o casă și s-au trezit cu un bloc la ferească.
Cele mai nocive lucruri din aceste PUZ-uri: E absolut scandalos ca în situația în care avem o poluare a aerului, zeci de mii de copii cu boli respiratorii din această cauză, zeci de mii de bătrâni cu boli cardio-vasculare din această cauză sute de hectare de spațiu verde, prin aceste PUZ-uri, urmează să devină spații construibile. E inadmisibil!”, a mai declarat Nicușor Dan, într-o conferință de acum doi ani.
Și atunci a insistat că se poate construi în continuare în Capitală: „E fals că nu se va mai construi deloc în București. Se poate construi în continuare, dar pe baza Planului Urbanistic General, un document echilibrat (și care urmează să fie actualizat), ce ține cont atât de nevoia de spațiu verde, cât și de dezvoltarea urbană firească pentru o capitală europeană”.
Recent, el a mai declarat, pentru B1 TV, că ”dezvoltatorii imobiliari” au început să dea în judecată inclusiv funcţionari ai Primăriei și chiar și pe el, în nume personal, cerându-i 15 milioane de lei. De asemenea, acesta a explicat cum au încercat rechinii imobiliari, prin intermediul PSD, să schimbe legislația care protejează spațiile verzi private, și a reproșat faptul că „În România, au rămas două zone de care nu se atinge Parchetul – imobiliarele și pădurile”.
„Ca să fie clar pentru bucureșteni: PSD e apărătorul mafiei imobiliare, al celor care vor să facă bani pe plămânii oamenilor și pe sănătatea orașului, încălcând legea, sufocând Capitala și distrugându-i patrimoniul. Mafia de care liderul PSD pretinde că n-a auzit face de doi ani încercări disperate să construiască blocuri între case și să distrugă spațiile verzi.
Probabil că pixul Gabrielei Firea – cu care a semnat zeci de PUZ-uri și de autorizații de construire ilegale – ar fi acum de mare folos PSD-ului la Primăria Capitalei, pentru a mai distruge niște hectare de spațiu verde și a mai pune la pământ niște clădiri de patrimoniu. Așa ceva nu trebuie să se mai întâmple în București și, cât timp voi fi eu primar, nici nu se va întâmpla”, a mai transmis primarul Nicușor Dan.