Marcel Ciolacu critică MCV: „Mi se pare că aceste mecanisme trebuiau scoase din România”
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a criticat MCV marți seara la Antena3. Acesta a reacționat, de asemenea, în disputa Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) – Curtea Constituțională a României (CCR) privind aplicarea prioritară a dreptului european în instanțele românești.
Marcel Ciolacu a precizat că MCV este un mecanism ”nedrept de multe ori” cu România, iar tema este ”falsă” pentru că nu a existat niciun abuz până acum, iar mecanismele de verificare ar fi trebuit ”scoase din România:
”Înțeleg că există o decizie a CCR în ceea ce privește o Constituție a României. Pentru mine lucrurile sunt foarte clare. Ambele mecanisme, MCV, sunt nedrepte cu România de multe ori. E o temă falsă pentru că nu a existat niciun abuz.
Mi se pare că aceste mecanisme (MCV, n.red.) trebuiau scoase din România. O spun foarte responsabil că au existat derapaje în România. Am toleranță zero la corupție, dar și la drepturile fundamentale ale oamenilor”.