MAE: Doi dintre răniţii din accidentul din Muntenegru nu au fost identificaţi, fiind în stare gravă
Echipa medicală condusă de secretarul de stat Raed Arafat din Ministerul Sănătății împreună cu echipa consulară a MAE au încheiat vizitarea fiecărui pacient pentru o evaluarea amănunțită a stării de sănătate a acestora. De asemenea, s-a procedat la identificarea cetățenilor români internați în spitalul din Podgorica, anunță ministerul.
„În două cazuri grave nu a fost posibilă încă identificarea cetățenilor români. În prezent, echipa Ministerului Afacerilor Externe, împreună cu Ambasada României întreprind demersuri pe lângă autoritățile muntenegrene pentru ca acestea să finalizeze procedurile de identificare, urmând ca ulterior să fie încheiate formalităţile pentru transportul răniților și repatrierea trupurilor neînsuflețite”, se arată într-un comunicat transmis luni de minister.
MAE reiterează apelul la reprezentanţii mass-media spre a nu da publicităţii date cu caracter personal privind identitatea celor implicaţi în accident, din respect pentru victime şi familiile acestora.
Numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în accidentul de autocar produs duminică în Muntenegru se ridică la 19, confirmă Ministerul de Interne din Muntenegru.
Ministerul român al Afacerilor Externe a precizat că 18 români şi-au pierdut viaţa şi 29 au fost răniţi în accidentul produs duminică.
Autocarul, care transporta 47 de persoane şi era înmatriculat în România, s-a prăbuşit într-o prăpastie, în canionul râului Moracea, aflat pe traseul Podgoriţa-Kolasin din Muntenegru, potrivit ambasadorului României în Muntenegru, Mihail Florovici.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf