Mădălina Turza a reprezentat Guvernul la întâlnirea cu prima doamnă a SUA, Jill Biden. Nicolae Ciucă: Efortul românilor va rămâne simbol al înțelepciunii unei nații care a deschis semenilor ușa spre pace și libertate (FOTO)

Mădălina Turza a reprezentat Guvernul la întâlnirea cu prima doamnă a SUA, Jill Biden. Nicolae Ciucă: Efortul românilor va rămâne simbol al înțelepciunii unei nații care a deschis semenilor ușa spre pace și libertate (FOTO)
Foto: Facebook @ Guvernul României

Efortul făcut de români în această perioadă va rămâne simbol al solidarității și înțelepciunii unei nații care a deschis semenilor ușa spre pace și libertate, a transmis premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL, care a desemnat-o pe consiliera de stat Mădălina Turza să reprezinte Guvernul României la întâlnirea de sâmbătă cu prima doamnă a SUA, Jill Biden.

Nicolae Ciucă: „De mai bine de două luni România este «acasă» pentru sute de mii de copii, femei, persoane în vârstă care au fugit din calea razboiului”

„De mai bine de două luni România este «acasă» pentru sute de mii de copii, femei, persoane în vârstă care au fugit din calea razboiului. Efortul făcut de români în această perioadă va rămâne simbol al solidarității și al înțelepciunii unei nații care a deschis semenilor ușa spre pace și libertate. Un popor generos care oferă nu doar un acoperiș refugiaților, ci și educație copiilor ucraineni, servicii medicale persoanelor care au nevoie și posibilitatea de a munci celor care doresc să se integreze în societatea românească. Am dorit să transmitem acest mesaj al Guvernului României primei doamne a Statelor Unite ale Americii, precum și gratitudinea noastră pentru sprijinul oferit de Partenerul nostru strategic, în această perioadă extrem de dificilă, în care cetățenii noștri au nevoie de siguranța că sunt protejați în fața oricăror riscuri de securitate”, a transmis premierul României.

Mădălina Turza, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului și coordonator strategic al asistenței umanitare a refugiaților, a reprezentant Guvernul României la întâlnirea cu prima doamnă a Statelor Unite, dr. Jill Biden. Evenimentul s-a desfășurat la sediul Ambasadei SUA la București.

Cu această ocazie, oficialul român i-a prezentat lui Jill Biden strategia de răspuns a României la criza umanitară a refugiaților din Ucraina, spune Guvernul României.

„De asemenea, a oferit detalii cu privire la asistența psihologică oferită persoanelor care au trecut prin trauma războiului, programele derulate în domeniul sănătății mintale, precum și măsurile aplicate pentru integrarea copiilor ucraineni în sistemul de educație din România.
Totodata, consilierul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului a prezentat mecanismul de coordonare a eforturilor Guvernului cu Agențiile ONU prezente în România și cu societatea civilă, parteneri importanți în gestionarea crizei refugiaților”, se arată în comunicatul transmis sâmbătă de Palatul Victoria.

Potrivit Guvernului, aplicarea mecanismelor de cooperare europene pentru gestionarea situației provocate de agresiunea rusă din Ucraina a reprezentat un alt subiect abordat in cadrul intrevederii.

În acest context, soția președintelui american Joe Biden a exprimat deplina susținere pentru oferirea suportului și solidarității față de statele aflate în prima linie în gestionarea crizei ucrainene.

„Faptul că România a reușit să sprijine aproape 900.000 de persoane alungate de război, într-un context social post pandemic complex, arată nu numai capacitatea noastră de a fi solidari și de a ne mobiliza, ci și capacitatea de coordonare instituțională și răspuns rapid al României de la cel mai înalt nivel de decizie al Executivului, până la personalul care lucrează neobosit la punctele de trecere a frontierei”, a declarat Mădălina Turza, Consilier de stat în Cancelaria Prim-Ministrului.

Cu ocazia vizitei de două zile pe care a efectuat-o în România, Jill Biden a mers alături de prima doamnă a României, Carmen Iohannis, la Școala „Uruguay” din București, unde au discutat cu mamele și copiii refugiați din Ucraina, iar vineri s-a întâlnit și cu militarii americani din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:01 - Diaspora a ajuns la 800.000 de voturi, aproape de milionul atins în turul 2 din 2019
21:51 - Rezultate parțiale alegeri prezidențiale, după numărarea a peste 23% din voturi: Marcel Ciolacu și surpriza scrutinului, independentul Călin Georgescu, ocupă primele două locuri
21:40 - Mircea Geoană: „Sunt momente extrem de complicate, mă rog la Dumnezeu ca să ne țină în siguranță”
21:31 - Nicolae Ciucă (PNL), declarații după ce, potrivit exit-poll-urilor, a ratat finala prezidențială: „După ce aflăm rezultate finale vom lua decizii” (VIDEO)
21:25 - George Simion crede că rezultatele exit-pollurilor sunt o manipulare: „Vom câștiga la numărătoarea corectă a voturilor”
21:15 - Lasconi (USR): Votul de azi e o moțiune de cenzură la adresa PSD-PNL. Săptămâna viitoare voi vorbi cu partidele de dreapta pentru a pregăti de o majoritate parlamentară. Dragi români, vă rog nu mă lăsați singură! (VIDEO)
21:11 - Marcel Ciolacu, declarații despre Călin Georgescu: „Partenerii de coaliţie n-au înţeles că la acest lucru duce o astfel de campanie”
20:59 - Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu și Elena Lasconi intră în turul 2. Ce procente au obținut candidații
20:49 - Date exit-poll de la ora 20.00: Bătălie extrem de strânsă pentru finala prezidențială. Surpriza colosală vine de la un independent
20:39 - Băsescu, ironii și hohote de râs în online, înaintea afișării rezultatelor exit-poll la prezidențiale: „Ghinion!!!!”