Macovei: Suspendarea lucrărilor Comisiei de revizuire a Constituției, singura soluție de a evita dezastrul pregătit de USL

Publicat: 11 06. 2013, 18:49

Suspendarea lucrărilor Comisiei pentru revizuirea Constituției este ”singura soluție pentru a evita dezastrul pregătit de USL”, susține europarlamentarul Monica Macovei.

„Suspendarea lucrărilor Comisiei de revizuire a Constituţiei este singura soluţie pentru a evita dezastrul pregătit de USL. Comisia de revizuire a Constituţiei a demonstrat în cele cinci şedinţe pe care le-a avut că lucrează împotriva democraţiei în România. Astfel, Comisia a adoptat prevederi care urmăresc, între altele: anularea principiului separaţiei puterilor în stat; eliminarea suveranităţii poporului clar definită în prezent la articolul 2 alin 1 prin stabilirea pragului de 30% pentru referendum şi ignorarea referendumului în care românii a spus că vor maximum 300 de parlamentari şi o singură Cameră”, afirmă Macovei într-un comunicat citat de Mediafax.

Ea precizează că aceste prevederi adoptate vizează și piedici aduse justiției, presiuni asupra procurorilor sau altor persoane din sistem, care pot fi chemate la ordine în Parlament, blocarea oricărei inţiative de a organiza un referendum pe chestiuni de interes general, prin introducerea prevederii că trebuie acordul majorităţii Parlamentului pentru organizarea referendumului.

„USL a minţit populaţia în campania electorală pentru că nu a spus ce modificări vrea să aducă Constituţiei. De fapt, vrea să îşi facă o Constituţie în interesul politicienilor PSD, PNL, PC, şi nu pentru cetăţeni. Atrag din nou atenţia că orice prevedere introdusă în Constituţie care nu respectă rezultatul referendumului valid din 2009, adică nu respectă suveranitatea poporului exprimată prin referendum, aşa cum prevede articolul 2 din Constituţie, este neconstituţională. Voinţa poporului este ca Parlamentul să aibă o singură Cameră şi maximum 300 de parlamentari. Singura soluţie este suspendarea lucrărilor Comisiei de revizuire: USL să propună ca preşedinte al acestui for un specialist în drept constituţional, să se stabilească o consultare permanenta cu experţi constituţionalişti din alte state UE şi cu Comisia de la Veneţia şi să se reia consultarea cu societatea civilă, care a fost făcută de formă”, mai susţine Macovei.