Macovei: Candidații pentru DNA și PÎCCJ s-au făcut de râs, ministrul Justiției să își dea demisia
Europarlamentarul PDL Monica Macovei a acuzat alegerile făcute de ministrul Justiției, Mona Pivniceru, pentru funcția de șef al DNA și procuror al ÎCCJ. Macovei a explicat că singurul responsabil este ministrul și că acesta ar trebui să se rușineze de cei doi candidați aleși și să își prezinte demisia.
Macovei a spus că cea mai mare răspundere pentru avizul negativ primit din partea CSM pentru Tiberiu Nițu și Ioan Irimie o are Mona Pivniceru și că trebuie să își asume greșeala.
„Ministrul Pivniceru a fost cea care i-a selectat în urma interviului pe care l-a organizat la Ministerul Justiției. Interviul pe care candidații l-au susținut în fața ministrului Justiției a fost cu ușile închise, dar, după răspunsurile date astăzi la CSM, putem bănui că nu au fost întrebați nici despre rolul Comisiei Europene în elaborarea raportului din cadrul Mecanismului de Cooperare și Evaluare și nici despre rezultatele activității DNA”, spune eurodeputatul PDL într-o declarație politică remisă Hotnews.
Fostul ministru al Justiției a spus că cei doi oameni propuși de Pivniceru s-au ”făcut de râs”.
„Este inacceptabil ca propunerea ministrului Justiției pentru funcția de procuror șef al DNA, Ioan Irimie, să nu cunoască date despre activitatea specifică, cum ar fi date statistice despre condamnări și achitîri sau să confunde Consiliul Europei cu Comisia Europeană, iar în ultimul an de activitate să nu fi făcut niciun rechizitoriu. La fel de inacceptabil este ca propunerea ministrului Justiției pentru funcția de Procuror general al PÎCCJ, Tiberiu Nițu, să nu știe efectele așa-numitei legi a „micii reforme” și să nu prezinte nicio propunere concretî pentru gestionarea PÎCCJ”, arată Macovei.
Acesta și-a încheiat poziția susținând că Mona Pivniceru trebuie ”să se rușineze de modul în care s-au prezentat și să își dea demisia”.