Macovei: Am dubii că diagnosticul lui Năstase este corect, întrucât e dat de Brădişteanu
Fostul ministru al Justiției Monica Macovei a declarat, sâmbătă, că are dubii în legătură cu diagnosticul fostului premier Adrian Năstase, având în vedere că a fost pus de Şerban Brădişteanu, fost senator PSD, care este cercetat pentru corupţie.
„Am dubii serioase cu privire la faptul că Adrian Năstase este tratat şi primeşte diagnostic de la doctorul Brădişteanu (…) Faptul că diagnosticul îl pune doctorul Brădişteanu, care a fost senator PSD şi cercetat pentru corupţie, nu-mi dă o stare de linişte cu privire la faptul că diagnosticul este unul corect”, a spus Monica Macovei, potrivit Mediafax.
Vineri, Macovei a cerut demisia ministrului Ioan Rus, considerând că acesta a încălcat legea săvârşind un abuz atunci când l-a contactat pe fostul premier Adrian Năstase, condamnat la doi ani de închisoare în dosarul „Trofeul Calității”.