Orban îl acuză pe Ponta de ipocrizie: „Are o atitudine critică privitor la spitalele private. Păi unde s-a operat? Nu cumva într-un spital privat? Dar nu într-unul din România, ci din Turcia!” (VIDEO)

Publicat: 05 02. 2020, 13:11

Ludovic Orban l-a acuzat de ipocrizie pe Victor Ponta, fără a-i pronunța numele, pentru faptul că a avut o atitudine critică vizavi de spitalele private, deși el însușis-a operat într-o astfel de unitate medicală. Premierul a ținut să precizeze că liderul Pro România nici măcar nu a vrut să se opereze în țară, ci a ales Turcia.

„Cel mai tare m-a mirat nu demagogia voastră, ci că l-am auzit pe un alt lider politic proaspăt colaborator al dvs, după ce v-a înjurat vreo doi ani de zile, că are o atitudine critică privitor la spitalele private. Păi unde s-a operat domnia sa? Nu cumva într-un spital privat? Dar nu într-un spital privat din România, ci într-unul din Turcia.

Ca atare, marea atenție față de sănătatea românilor și față de sistemul de sănătate o avem noi, cei care guvernăm azi”, a declarat Ludovic Orban de la tribuna Parlamentului, la dezbaterea moțiunii de cenzură împotriva guvernului pe care îl conduce.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Pacienții cu boli cronice care beneficiază de tratament în cadrul programelor naționale de sănătate se vor putea trata, la alegere, atât la stat, cât și la spitale și clinici private. Guvernul a adoptat, marți seară, Ordonanța care introduce această măsură. Textul actului normativ specifică explicit că pacienților tratați în cadrul programelor naționale de sănătate nu le poate fi percepută de către spitalele și clinicile private nicio taxă suplimentară (coplată), a declarat Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătății, la finalul ședinței de Guvern. (DetaliiAICI)

Președintele Pro România a criticat acest demers.

„Iata un adevarat motiv pentru motiunea de cenzura / si vom initia noi Motiunea, sper alaturi de PSD si de alti parlamentari inca „nevanduti” daca este adoptat acest proiect ucigas pentru cea mai mare parte dintre romani (cei fara „bani”, cei lasati in urma, cei ignorati si batjocoriti de „caramitrii si voiculestii” care viseaza la „Legea Junglei” si la miliarde de euro dati de romani marilor companii externe care le finanteaza lor campaniile pentru functii publice )!”, a scris Ponta, duminică, pe Facebook.

DE CE EXISTA SANSE MARI CA GUVERNUL ORBAN SA PICE IN PARLAMENT? DETALII DESPRE ZIUA DECISIVA

LIVE DIN PARLAMENT! CADE GUVERNUL ORBAN în urma MOȚIUNII?