Ludovic Orban: Victor Ponta ar trebui să reflecteze asupra poziției sale de premier pentru că a primit deja foarte multe lovituri din partea CCR

Publicat: 21 01. 2015, 23:55
Foto: enational.ro

După ce Curtea Constituțională a declarat Legea Big Brother neconstituțională, Ludovic Orban susține că această decizie vine pe un fond extrem de tensionat, în care s-au pus presiuni asupra Curții, scrie Știri pe surse.

”Aș vrea să vă reamintesc contextul în care PNL a depus această contestație. Colegii din vechiul PDL și PNL o votaseră la Senat, iar colegii din vechiul PDL nu erau tocmai de acord cu această contestație. Nici președintele Iohannis nu exprimase o soluție tranșantă pe această lege, dar noi, colegii din grupul PNL de la Cameră am considerat că această lege aduce atingere drepturilor personale. Este meritul grupului PNL de la Camera Deputaților, că legea a ajuns pe masa CCR”, a declarat Ludovic Orban.

Totodată, liderul deputaților din vechiul PNL spune că premierul Victor Ponta ar trebui să reflecteze asupra poziției sale de premier, pentru că a primit deja foarte multe lovituri din partea CCR.

”Este a nu știu câta lege pe care Curtea Constituțională o respinge guvernului Ponta. Victor Ponta a băgat această lege pe sub ușa Parlamentului și cred că ar trebui să se gândească foarte serios dacă mai trebuie să rămână în funcția de premier, după ce a arătat că-l doare în cot de viața personală a oamenilor”, a mai precizat Orban.