Ludovic Orban, veste bună pentru primari: Va fi lansat PNDL 3, cu o valoare de aproximativ 50 de miliarde de lei (VIDEO)

Publicat: 10 08. 2021, 22:38
Actualizat: 10 08. 2021, 22:42
Președintele PNL, Ludovic Orban, conferință de presă la grupul parlamentar PNL. Sursa foto: Facebook / Ludovic Orban

Ludovic Orban, președintele PNL, a precizat că în cursul anului 2021 va fi emisă o ordonanță pentru lansarea unui nou plan de investiții pe modelul Planului Național de Dezvoltare Locală, iar acesta va avea o valoare de aproximativ 50 de miliarde de lei.

Ce a spus Ludovic Orban despre PNDL 3 la finalul ședinței din coaliție

„De asemenea, s-a discutat și în coaliție, trebuie menționat, nu știu dacă premierul v-a povestit. Am discutat și în coaliție PNDL 3 în linii mari, cam ce am discutat și la Biroul Executiv, adică lansarea unui nou plan de investiții de o valoare aproximativă de 50 de miliarde într-un plan multianual, cu emiterea actului normativ, a ordonanței, în cursul acestui an, urmând să înceapă procedurile de selecție pe baza criteriilor și procedurilor care urmează să fie stabilite prin normele metodologice”, a spus liderul liberalilor.

Întrebat dacă există deja un draft în acest sens, Ludovic Orban a spus: „„Există deja. De asemenea, iarăși o veste bună, știți foarte bine că de trei luni și jumătate discutăm acest subiect. Ministerul Dezvoltării – și îi felicit pe ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, și echipa care a lucrat – a pregătit un proiect de ordonanță de urgență privind indexarea contractelor ca urmare a creșterii prețurilor la materialele de construcții, cu o formulă care se aplică la fiecare decontare de situații de lucrări și care ia în calcul o formulă care să cuantifice atât creșterile, cât și scăderile de prețuri la diferitele materiale de construcție, fiecare decontare să fie practic flexibilă în funcție de costul materialelor de construcție – evoluția prețurilor la materialele de construcție”.