SCANDAL MONSTRU la vârful PNL: Baronii partidului cer capul lui LUDOVIC ORBAN

Publicat: 07 07. 2018, 14:26

Primarul liberal al Timișoarei, Nicolae Robu, a declarat că discursul PNL este paralel cu cetățeanul și partidul trebuie să schimbe acest lucru, să-și definească doctrina și să manifeste o o identitate proprie. El a precizat că momentan nu este oportună schimbarea lui Ludovic Orban de la șefia PNL, dar că există discuții în partid în acest sens.

“Eu și la Congres am spus exact lucrul acesta că e timpul să ne manifestăm o indentitate a noastră. Dacă ne-am pierdut-o, atunci să ne-o redefinim. Este într-adevăr o dezbinare. Orban a fost ales cu peste 80% din voturi. Eu nu am fost printre votanții lui. Acum consider că avem altceva de făcut decât să organizăm un Congres pentru schimbarea lui Orban. Nu s-a pus încă în discuție, dar sunt voci în acest sens. Eu cred că trebuie să clarificăm o mulțime de aspecte, v-am dat ca exemplu Codul adminsitrativ, să ne definim ce propunem noi electoratului, pentru că în scurt timp vin alegerile europarlamentare. Schimabrea lui orban nu va schimba nimic. Trebuie susținut în continuare ca președinte, petnru că dacă a fost ales cu peste 80% din voturi, asta înseamnă că a fost o persoană agreată, însă nu trebuie să asculte de un grup restrâns care l-a îndrumat greșit, după părerea mea. Simt că discursul PNL este paralel cu cetățeanul și acest lucru nu mai poate continua”, a afirmat edilul orașului Timișoara, Nicolae Robu, sâmbătă într-o intervenție telefonică la Antena 3.

Întrebat dacă a auzit că ar fi fost, săptămâna trecută, discuții între unii liberali cu președintele Klaus Iohannis, despre o posibilă schimbare din funcție a liderului PNL, Ludovic Orban, edilul Nicolae Robu a răspuns: „Nu știu absolut nimic. Eu m-am ocupat mai mult de administrație. La Timiș avem o colaborare excelentă, indiferent de proveniența PNL-PDL a membrilor noștri. Am avut niște mici tensiuni cu unii colegi, dar acum avem colegi în PDL cu care sunt apropriat.”