Ludovic Orban îl copiază pe Traian Băsescu: „România este pregătită pentru Unirea cu Republica Moldova”

Publicat: 18 03. 2018, 22:31

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, pare să preia principala temă din discursul fostului preşedinte Traian Băsescu.

Liberalul consideră că România este pregătită pentru Unirea cu Republica Moldova, un proces în care ţara noastră ar trebui să facă mai mult şi să aducă „un plus de concreteţe” acţiunilor sale.

„Unirea o va face poporul prin decizia pe care o va lua. (…) PNL, aşa cum a fost în urmă cu 100 de ani, partidul care a susţinut Marea Unire, şi astăzi susţine Marea Unire. Chiar dacă nu există un plan sau o strategie care să fie împărtăşită de toţi oamenii care fac politică în România, eu sunt convins că România este pregătită pentru această Unire. În ceea ce priveşte gândurile noastre, acţionăm prin toate posibilităţile legale şi constituţionale pe care le avem. Noi vom transmite şi transmitem în mod constant aleşilor locali ai PNL să dezvolte relaţii de înfrăţire, de cooperare, de realizare de programe comune cu primari şi consilii locale din satele din Republica Moldova, din Basarabia”, a declarat duminică Ludovic Orban, după întâlnirea pe care a avut-o cu primari din Republica Moldova, conform Agerpres.

„În declaraţiile de Unire date de primari, ei ştiu că trebuie să existe o voinţă exprimată în Republica Moldova în favoarea acestei Uniri. Eu am convingerea că în momentul în care această voinţă va exista şi România trebuie să facă paşi concreţi pentru creşterea susţinerii în populaţia Basarabiei acestei Uniri, odată ce va exista această voinţă România este pregătită. (…) Cunoaşteţi poziţiile preşedintelui prin care a spus acelaşi lucru pe care l-am spus şi eu anume că decizia în ultima instanţă se va lua în Basarabia. Noi suntem pregătiţi atunci când basarabenii vor fi pregătiţi pentru actul Marii Uniri. (…) Este un proces în care România trebuie să facă mai mult. (…) Trebuie să aducă un plus de concreteţe, poate proiectele pe care le avem împreună şi lucrurile se vor mişca în mod natural pentru că suntem acelaşi popor”, a mai spus Orban.

George Simion, lider al Platformei Unioniste Acţiunea 2012, a precizat că până în prezent 119 localităţi din Republica Moldova au adoptat declaraţia de Unire cu România.