Ludovic Orban: Suntem optimiști că în termenul stabilit la nivel european, România va pune PNRR pe masa Comisiei Europene. Obiectivul principal este de a utiliza cât mai eficient cele 30 de miliarde de euro (VIDEO)
Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat luni, la finalul discuțiilor din ședinta Biroului Permanent Național al partiduluică tema principală a fost legată de stadiul elaborării Planului Național de Reziliență și Redresare (PNRR).
Ludovic Orban, noi precizări despre pregătirea PNRR
”Tema principală a fost stadiul elaborării Planului Național de Reziliență și Redresare. Am prezentat colegilor stadiul discuțiilor privind construcția PNRR și am prezentat structura, care sunt principalele domenii de alocare, reformele care stau la baza alocărilor și obiectivele pe care ni le-am propus. Obiectivul principal este de a utiliza cât mai eficient cele 30 de miliarde de euro de care beneficiază România pentru investiții și reforme în domeniul infrastructurii, în domeniul educației, al sănătății, mediului, digitalizării, care este o componentă foarte importantă a PNRR, în domneniul managenmentului apelor, sistemului de irigațiilor. (…) Negocierile vor continua și suntem optimiști că în termenul stabilit la nivel european, România va pune pe masa Comisiei un PNRR care să ajute România în efortul de relansare cârt mai rapidă a economiei și de creștere a calității vieții”, a declarat Ludovic Orban.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
În aceeași conferință, Ludovic Orban a vorbit și despre sporul de 100% care se acordă angajaților din Ministerul Fondurilor Europene care se ocupă de PNRR. Sporul apare într-un act nomativ care a fost elaborat în perioada în care Ludovic Orban era premier. Întrebat de ce s-a ajuns la un spor atât de mare pentru acești angajați, liderul PNL a răspuns: ”Pentru că este un efort suplimentar care este făcut de cei care sunt implicați în pregătirea Planului Național de Reziliență și Recuperare și pentru că este foarte important ca toți cei care lucrează la pregătirea planului să fie foarte bine motivați pentru că în funcție de calitatea lucrărilor pe care le facem și aimplementării Planului depinde evoluția în bine a economiei”.