Ludovic Orban: Sufăr pentru faptul că Virgil Popescu nu are în continuare Ministerul Economiei (VIDEO)
Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Prefectura Mehedinţi, că „suferă” pentru faptul că fostul ministru al Economiei, Virgil Popescu, nu este în continuare titularul acestui portofoliu, el arătând că „realitatea este că, în următorii ani, cum se zice, all it`s about economics”.
„Virgil Popescu a fost unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori în guvernul pe care l-am condus. Aici chiar aş spune câteva cuvinte: sufăr pentru faptul că nu are în continuare Ministerul Economiei pentru că realitatea este că, în următorii ani, cum se zice, all it`s about economics, este vorba despre economie. România are o oportunitate de dezvoltare extraordinară, care este provenită din foarte mulţi factori, dar şi din faptul că România va beneficia de finanţări cum nu a mai beneficiat de-a lungul istoriei moderne, ori pentru noi este foarte important ca toate programele de dezvoltare economică, toate programele de susţinere a mediului de afaceri să se operaţionalizeze, să se implementeze cu viteză maximă, indiferent că e vorba despre Măsura 2 capital de lucru, Măsura 3 din banii pe care i-am mobilizat în cursul anului 2020, capital de investiţii, că e vorba de IMM Invest, de Agri Invest (…) de toate programele de sprijinire a mediului de afaceri, trebuie să se operaţionalizeze, să de deruleze cu viteză maximă”, a afirmat acesta.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a spus că „prioritatea maximă” o reprezintă derularea proiectelor de investiţii începute şi pregătirea următoarelor proiecte de investiţii, iar în acest sens trebuie „pregătite” autorităţile, dar şi sprijinite companiile.
„Practic, vrem să transformăm toată România într-un şantier”, a preciza el.
Ludovic Orban a făcut precizări şi despre infrastructura agricolă, arătând că „lucrurile nu sunt chiar aşa cum au fost prezentate” şi că „este evident că pentru rezilienţă este nevoie de acest sistem de irigaţii, de drenaje, de desecări, ceea ce este fundamental pentru a asigura fructificarea potenţialului agricol şi mai ales securitatea alimentară în condiţii de schimbări climatice evidente”.
Ludovic Orban: Sufăr pentru faptul că Virgil Popescu nu are în continuare Ministerul Economiei (VIDEO)