Ludovic Orban: Șoșoacă și Simion sunt patrioți… dar nu patrioți români, ci patrioți ruși

Ludovic Orban: Șoșoacă și Simion sunt patrioți... dar nu patrioți români, ci patrioți ruși
Foto: Inquam Photos / George Călin

Deputatul Ludovic Orban, președintele partidului Forța Dreptei, îi acuză pe senatoarea Diana Șoșoacă și deputatul George Simion, liderul AUR, că ar servi intereselor Rusiei.

Ludovic Orban spune că „Șoșoacă și Simion sunt patrioți… dar nu patrioți români, ci patrioți ruși”

„Cred că este evident pentru orice român de bun simț că Șoșoacă și Simion sunt patrioți… dar nu patrioți români, ci patrioți ruși”, a scris Ludovic Orban, pe Facebook.

Afirmația fostului premier vine în contextul în care Diana Șoșoacă și George Simion au fost criticați pentru atitudinea pe care au avut-o față de vizita lui Volodimir Zelenski în țara noastră.

Se crede că discursul pe care urma să îl susțină președintele ucrainean în Parlamentul României a fost anulat chiar din cauza senatoarei, deși liderul de la Kiev a negat totuși că ar fi fost programat un discurs.

„Zelenski nu are ce căuta să pângărească pământul României. Zelenski este un nazist, nu are ce căuta în România”, a declarat Șoșoacă, care a acuzat Ucraina „le-a interzis limba, le-a interzis bisericile (etnicilor români, n.red.). A omorât copiii români. Există o epurare a etniei românești”, potrivit G4Media.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`