Ludovic Orban despre DEMERSURILE lui Gabriel Leş împotriva decretului de prelungire a mandatului generalului Nicolae Ciucă: ‘Pun sub SEMNUL ÎNTREBĂRII principii esenţiale de funcţionare a Armatei’

Publicat: 10 01. 2019, 17:26

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, ia solicitat ministrului Apărării, Gabriel Leş, să retragă plângerea prealabilă formulată împotriva decretului prezidenţial de prelungire a mandatului generalului Nicolae Ciucă la şefia Statului Major General, relatează Agerpres.

„Vă solicit public să abandonaţi de îndată demersurile politicianiste declanşate în sistemul de apărare românesc, care aduc grave deservicii României şi pun sub semnul întrebării principii esenţiale de funcţionare a Armatei. Acţiunea dumneavoastră în contencios-administrativ, declanşată printr-o plângere prealabilă, împotriva decretului prezidenţial care asigură continuitatea conducerii Statului Major al Apărării prin prelungirea cu un an de zile a mandatului generalului Nicolae Ciucă reprezintă un act de maximă iresponsabilitate”, a scris Ludovic Orban, într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Apărării, citată de Agerpres.

Ludovic Orban a mai precizat şi că demersul ministrului Apărării dă un semnal îngrijorător tuturor partenerilor strategici ai României din cadrul Uniunii Europene şi NATO.

„Acest demers al dumneavoastră, dincolo de lipsa fundamentării sale juridice, reprezintă un semnal îngrijorător dat tuturor partenerilor strategici ai României din cadrul Uniunii Europene şi NATO. Aş vrea să cred că nu aţi realizat implicaţiile acestei acţiuni a dumneavoastră în calitate de ministru al Apărării şi a fost vorba de o slăbiciune în a executa ordine politice pe linie de partid, bazate pe obsesiile lui Liviu Dragnea, şi nu a fost vorba de un demers conştient în susţinerea intereselor ostile ţării noastre. (…) Vă solicit să încetaţi de urgenţă orice demers de a contesta în contencios-administrativ mandatul generalului Nicolae Ciucă, să vă retrageţi plângerea prealabilă înaintată împotriva decretului de prelungire a mandatului acestuia şi să vă concentraţi în mandatul dumneavoastră de ministru asupra unei agende compatibile cu interesele naţionale ale României şi nu antagonice acestora”.

„Statele partenere nu pot înţelege altceva din acţiunea dumneavoastră decât că negaţi ierarhia militară şi ordinea constituţională firească, consolidată, pe care o are România. Aprecierea şi respectul de care se bucură Armata Română în rândul celorlalte state NATO au fost câştigate cu sacrificii şi dedicare din partea militarilor noştri şi în niciun caz nu sunteţi dumneavoastră cel care aveţi dreptul să le puneţi sub semnul întrebării”, a mai scris Ludovic Orban în scrisoarea trimisă ministrului Apărării.