Ludovic Orban: ‘E o bulibășeală și o babilonie în politica românească în ultima vreme. Oamenii nu mai înțeleg nimic’ (VIDEO)

Publicat: 14 09. 2019, 11:16

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, la Școala de vară a Tineretului Liberal, că în politica românească este „o bulibășeală și o babilonie”, iar singurul centru de greutate este președintele Klaus Iohannis.

Liderul TNL, Mara Mareș, l-a prezentat pe Ludovic Orban în scenă drept ”viitor premier al României”.

„Viitorul arată bine pentru PNL. Iar atunci când viitorul arată bine pentru PNL, viitorul României arată bine. Așa cum s-a demonstrat în istoria modernă, atunci când PNL câștigă, România câștigă.

E o bulibășeală și o babilonie în politica românească în ultima vreme și cred că oamenii nu mai înțeleg nimic. O mișcare browniană și nu mai înțelegi nimic din ceea ce vor.

Există, în schimb, un centru de greutate al României care oferă siguranță pentru fiecare cetățean, care oferă stabilitate pentru România și oferă garanția că lucrurile se vor duce în direcția bună. Acesta este președintele Klaus Iohannis și alături de președinte, PNL.

Purtăm pe umenrii noștri răspunderea de a câștiga acestă bătălie pentru fiecare român pentru a garanta fiecărui român că lucrurile vor fi normale în această țară. Asta înseamnă democrație, prosperitate, drepturi și libertăți, șansa la reușita în țară pentru fiecare tânăr”, a declarat Ludovic Orban.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.