Orban: Vrem înscrierea sitului Roşia Montană în patrimoniul UNESCO. Guvernele PSD au blocat procedura
Ludovic Orban a declarat că liberalii vor înscrierea sitului Roşia Montană în patrimoniul UNESCO, iar procedura nu a fost blocată de ei, ci de fostele guvernări social-democrate.
Premierul a mai susținut că a cerut ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, să se consulte cu cei care reprezintă statul român în litigiul de la Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor privind Investiţiile.
„PNL a susţinut încă de la început procedura de înscriere (a zonei Roşia Montană – n.r.) în patrimoniul UNESCO. Nu noi suntem cei care am blocat procedura, ci Guvernele PSD. (…) Am solicitat ministrului Culturii să analizeze, să se consulte cu alte ministere şi mai ales cu cei care ne reprezintă în litigiul pe care îl avem la ICSID (Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor privind Investiţiile – n.r.), în care compania a dat în judecată statul român şi cere despăgubiri. Trebuie văzut dacă nu afectăm în vreun fel derularea acestui litigiu. Decizia noastră e foarte clară. Noi vrem înscrierea Roşiei Montană, a sitului, în patrimoniul UNESCO”, a declarat Ludovic Orban, citat de Agerpres.
Luni, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a susținut și el că procedura de includere în Patrimoniul UNESCO a zonei Roşia Montană trebuie reluată în mod clar.
Ministerul Culturii a transmis că, în perioada următoare, va finaliza procedurile pentru clasarea clădirilor istorice valoroase de la Roșia Montană, astfel încât acestea să poată fi restaurate, și va relua demersurile pentru a prelua Muzeului Mineritului Aurifer de la Ministerul Economiei, astfel încât să-l poată pune în valoare. De asemenea, Ministerul Culturii va discuta în perioada următoare cu Primăria Roșia Montană despre un program specific de susținere și asistență tehnică în zonă. (Detalii AICI)