Ludovic Orban: PSD a eliberat peste 11.000 de deținuți periculoși. Cerem ABROGAREA acestei legi (VIDEO)

Publicat: 16 01. 2019, 14:32

Președintele PNL, Ludovic Orban, cere luarea unor măsuri rapide și drastice împotriva legii recursului compensatoriu.

Orban a declarat că PNL nu va aștepta să se întoarcă Dragnea și Tăriceanu din concediu, ci va cere de îndată organizarea unei sesiuni parlamentare extraordinare. Șeful liberalilor a spus că se ia în calcul abrogarea legii.

”Au eliberat peste 11.000 de deținuți înainte de termen, fără nicun fel de măsură de reintegrare socială a acestora. Fără sa ia nicio măsură privitoare la posibilitatea de a asigura pentru acești deținuți eliberați o formă de ținere sub supraveghere și de urmărire a reintegrării în societate a lor.

Există cazuri grave de omoruri, de violențe, de violuri care s-au petrecut în ultima perioadă de către cei care au fost eliberați înainte de termen.

Răspunderea exclusivă pentru această situație dramatică este a Guvernului PSD-ALDE.

Ei guvernează pentru infractori și sunt împotriva cetățenilor români, care respectă legea.

Adresez către președinții Două Camere să convoace sesiune parlamentară extraordianară de urgență, în care să fie amendată această lege, fie să fie împiedicată eliberarea infractorilor periculoși, fie chiar abrogarea în integralitatea a acestei legi”, a declarat Ludovic Orban.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

De altfel, deputatulPNLFlorin Romana lansat o petiție online pentru modificarea legii recursului compensatoriu, care a dus la eliberarea, înainte de termen, a peste 11.000 de deținuți. Roman este inițiatorul unui proiect de lege potrivit căruia cei care comit infracțiuni cu violență, omor, tentativă de omor, tâlhărie sau viol să nu mai beneficieze de predeverile legii recusrului compensatoriu și le cere românilor să semneze petiția pentru susținerea acestui proiect. (Detalii AICI)