Ludovic Orban anunță prorogarea legii privind dublarea alocațiilor copiilor: Sensul discuțiilor pe care le-am avut cu președintele converge spre această soluție (VIDEO)

Publicat: 10 01. 2020, 12:54

Premierul Ludovic Orban a anunțat, vineri, după discuțiile de la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis, prorogarea legii privind dublarea alocațiilor copiilor.

Declarația premierului vine după ce șeful statului a spus, joi, că nu are de gând să refuze promulgarea legii referitoare la dublarea alocațiilor, însă proiectul se află încă în analiză.

”Poziția președintelui este firească. A spus că intenția domniei sale este de a promulga legea. Noi suntem puși într-o situație în care și dacă am vrea nu am putea majora alocațiile. Cel mai probabil, soluția pe care vom merge este aceea de a proroga termenul de intrare în vigoare a legii până vom avea posibilitatea de a asigura resurse financiare în bugetul de stat. Lucrul acesta nu se poate face decât la rectificarea bugetară, care nu se poate face decât după data de 1 iulie. (…) Sensul discuțiilor pe care le-am avut cu președintele converge spre această soluție”, a declarat Ludovic Orban.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.