Ludovic Orban: Promisiunile lui Cîțu și Iohannis, niște minciuni. Fostul premier a dovedit că nu-și dorește funcția, prin atacuri fără fundament la adresa USR (VIDEO)
După demiterea Guvernului Cîțu, Ludovic Orban a oferit noi declarații. Fostul președinte PNL l-a acuzat pe premierul demis că a comis o greșeală flagrantă în plen, prin rafala de critici aruncate la adresa USR.
„Cîțu nu mai poate fi învestit de actualul Parlament. Ar fi o decizie anti-constituțională (…) Un premier care a căzut la moțiune nu mai poate fi premier. Nu mai poate obține votul de învestitură, cu atât mai mult a dovedit că nu-și dorește (n.r. – să mai fie prim-ministru), prin atacuri în rafală, fără fundament și ilogice la adresa potențialilor parteneri, USR”, a declarat Ludovic Orban.
Ludovic Orban: „Toate promisiunile lui Cîțu și Iohannis, niște minciuni”
Orban a mai precizat că promisiunile lui Cîțu și ale lui Iohannis cu privire la succesul guvernării s-au dovedit a fi doar niște minciuni.
„La Congres, Florin Cîțu a promis 4 ani de guvernare. S-a dovedit că toate promisiunile sale și ale susținătorului său au fost minciuni către PNL. Iată că această minciună s-a devoalat. A ieșit la iveală adevărul”, a mai transmis Orban.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.