Ludovic Orban: Premierul e mereu supus unei evaluări sine qua non / Tot el stabilește, după o consultare în coaliție, dacă un ministru mai poate continua. La decizie participă şi preşedintele țării (VIDEO)

Publicat: 20 04. 2021, 16:16
Foto: Ludovic Orban / Facebook

Ludovic Orban, președintele PNL, a declarat, marți, că premierul este permanent supus unei evaluări sine qua non, iar liberalii sunt deschiși oricărui dialog, atât timp cât nu sunt afectate atribuțiile constituționale. Liderul PNL a mai afirmat că decizia privind continuarea activității unui ministru aparține strict prim-ministrului.

Ludovic Orban, despre evaluarea premierului și a miniștrilor

„Aici nu e vorba de USR-PLUS. Evident, premierul este cel care face evaluări miniştrilor și face asta periodic. Premierul este principalul responsabil pentru buna funcţionare a Guvernului şi pentru îndeplinirea obiectivelor programului de guvernare. Evident, suntem de acord cu orice dialog sau evaluare, dar nu putem accepta să fie afectate atribuţiile, competenţele constituţionale. Nu putem să schimbăm Constituţia”, a declarat Ludovic Orban.

Ludovic Orban: Premierul e permanent supus unei evaluări sine qua non / Cel care decide dacă un ministru mai poate continua, sigur, după o consultare în coaliţie, e prim-ministrul

Orban a insistat apoi că doar premierul decide dacă un ministru își continuă activitatea sau nu: „Cel care decide dacă un ministru poate sau nu poate continua, sigur, după o consultare a argumentelor în cadrul coaliţiei sau în discuţiile cu partidul care susţine un ministru, decizia în ultimă instanţă aparţine premierului şi la decizie participă şi preşedintele României”.

Întrebat dacă premierul însuși ar trebui evaluat periodic, asemenea miniștrilor, Ludovic Orban a răspuns: „Este permanent supus unei evaluări sine qua non. Premierul participă la şedinţele coaliţiei, premierul conduce Guvernul”.

Marți, la ora 16.00, a început a doua ședință a coaliției de guvernare pentru depășirea crizei generate după ce Vlad Voiculescu (USR-PLUS) a fost demis din funcția de ministru al Sănătății, Prima ședință, de luni după-amiază, nu a dus la nicio concluzie după mai bine de patru ore de negocieri.

Ludovic Orban a insistat că decizia premierului Florin Cîțu de a-l demite pe Vlad Voiculescu a fost una corectă: „Decizia premierului a fost o decizie corectă, o decizie necesară, care a avut ca scop îmbunătățirea performanței Ministerului Sănătății, un minister fundamental în vreme de pandemie. Așteptăm propunerea din partea colegilor noștri de la USR-PLUS în persoana viitorului ministru pentru a putea avea un titular care să se apuce de treabă”.