Ludovic Orban: Prefer să mă cheme Orban decât Boc

Ludovic Orban: Prefer să mă cheme Orban decât Boc
Foto: ultima-ora.ro

Deputatul PNL Ludovic Orban a declarat, miercuri, în plenul Parlamentului, că de multe ori îi este ruşine fiindcă îl chemă Orban din cauza asocierii cu premierul Ungariei, Viktor Orban, însă preferă acest nume în detrimentul celui de Boc.

“Prefer să mă cheme Orban decât Boc, din cauza faptului că Boc înseamnă în două limbi minoritare foame şi nu ştiu mai ce”, a spus liberalul.

Declaraţia lui Orban a venit în urma afirmaţiei senatorului PSD Ilie Sârbu conform căreia premierul Ungariei se numeşte Ludovic Orban.

“Senatorul Ilie Sârbu mi-a pronunţat numele când a făcut referire la primul ministru al Ungariei, normal că trebuie să dau o replică: nu sunt prim ministru al Ungariei şi nici nu-mi doresc să fiu primul ministru al Ungariei”, a spus liberalul.

Vezi aici scandalul privind mesajul antiromânesc al premierului ungar

Ludovic Orban a explicat că nu de puţine ori a fost privit ciudat din cauza numelui, lumea crezandu-l rudă cu Viktor Orban.

“De multe ori şi văd pe mulţi concetăţeni ai mei că se uită câş la mine. Spun: de ce domnule? Zice: te cheamă Orban, eşti rudă cu Viktor Orban. Nu sunt nicio rudă, ce vină am eu că mă cheamă Orban!”, a declarat deputatul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:30 - Papa Francisc a decis să renunțe la o parte dintre vechile ritualuri funerare. Cum își dorește să fie înmormântat suveranul pontif
23:27 - O fetiță a fost bătută de mama ei cu un prelungitor. Cine a raportat cazul
23:18 - Ciucă: Aţi văzut câtă disperare? Eu, care n-am fost în politică, am devenit inamicul numărul 1. Cei care mă atacă nu au decât, eu mă duc acăsică şi pun capul liniştit pe pernă
22:59 - Preparatele moderne și tradiționale la Târgul de Crăciun din Sibiu. Cât costă ciocolata Dubai
22:55 - Ciolacu: Mînzatu a fost validată ca vicepreşedinte al Comisiei Europene. Din păcate, unii din țară au uitat că la Bruxelles suntem toți români, că trebuie să tragem pentru România indiferent de ideologie
22:34 - O specie de prădător, fără dușmani naturali, face prăpăd în Delta Dunării. Localnicii sunt devastați de pierderile suferite
22:26 - Alarma dată de un bărbat din Ploiești duupă ce vecinii nu au răspuns la ușă. Ce au găsit polițiștii
22:25 - Drulă, despre vila pentru Iohannis: Are 1.200 mp. Cine locuiește în 1.200 mp?? Iar renovarea costă 9 milioane de euro, aproape cât tot bugetul RAAPPS pe un an (VIDEO)
22:06 - Ce spune Traian Băsescu despre amenințările nucleare ale Rusiei. „Ei sunt conștienți că vor primi o armă nucleară ca lovitură împotriva lor”
22:01 - Cătălin Drulă: „Toată lumea confirmă că acolo sus, aproape de turul 2, este Elena Lasconi. Oamenii chiar au devenit foarte interesați. Își dau seama că nu vor o finală Ciolacu-Simion” (VIDEO)